
În perioada 21 noiembrie 2001-30 aprilie 2010, la Telefonul Copilului au sunat 860 de familii care doreau să ia acasă copii din centrele de plasament în perioada sărbătorilor. Într-adevăr există familii care, pentru cåteva zile, nu numai de sărbători, iau acasă copii din aceste centre, încercånd să le ofere ceea ce este mai bun și să le readucă zåmbetul pe buze. Din păcate, Autoritatea Națională pentru Protecția Familiei și a Drepturilor Copilului (ANPFDC) nu deține o statistică privind familiile care fac un asemenea gest. Cert este că pentru a lua un copil dintr-un centru de plasament acasă o familie trebuie să depună o cerere în acest sens la direcția județeană pentru protecția copilului în subordinea căreia se află centrul în care este copilul.
„Membrii familiei sunt evaluați de către psihologul direcției, trebuie să aducă adeverințe medicale de la medicul de familie că nu au boli transmisibile și, eventual, trebuie să depună cazierul. O astfel de familie fie poate lua acasă pentru o perioadă un copil pe care îl cunoaște, fie poate merge cu managerul de caz la centrul de plasament pentru a alege un copil“, a precizat pentru „Curentul“ ANPFDC. Perioada în care copilul este luat de către o familie acasă nu trebuie să-i afecteze școlarizarea. Familiile care iau din centrele de plasament copii pentru un anumit interval se pot trezi chiar și pe „nepusă masă“ cu un control de la direcția județeană pentru protecția copilului: „Pe långă monitorizarea obișnuită, managerul de caz sau un asistent social pot efectua o verificare pe neașteptate pentru a vedea dacă respectivul copil este bine. Prin aceste controale se încearcă evitarea eventualelor abuzuri sexuale sau emoționale asupra copilului“. De cele mai multe ori între acești copii și familiile care îi iau pentru cåteva zile sau săptămåni acasă se leagă o prietenie. În funcție de evoluția acestei prietenii, familiile sunt încurajate să-i ia pe acești copii în plasament sau să-i adopte. În majoritatea cazurilor, familiile solicită preșcolari din centrele de plasament, avånd în vedere că la vårste mai mici modalitatea de comunicare dintre cele două părți este mai bună.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















