Acasă Social Fantanile mortii

Fantanile mortii

DISTRIBUIȚI

Doi copii au murit si alti 36 din judetul Bacau au ajuns la spital dupa ce au baut apa infestata cu nitrat, ajuns in panza freatica din ingrasamintele chimice. Sapte dintre cele opt statii de filtrare din judet nu au primit avizele sanitare.

Apa de baut a ucis doi copii

Judetul Bacau isi pastreaza locul in randul putinelor judete din tara, unde factorii de risc pentru sanatatea populatiei, legati de consumul de apa potabila, se mentin la cote alarmant de mari – arata un studiu intocmit de Directia de Sanatate Publica. Cei mai afectati de consumul de apa infestata sunt copiii, iar dovada acestui fapt este ca, pe parcursul anului trecut, au fost internati, in sectiile de pediatrie, 38 de copii cu varste cuprinse intre doua saptamani si sapte luni. In cazul tuturor a fost vorba de diagnosticul de methemoglobinemie, adica rezultatul unui amestec foarte toxic intre hemoglobina din sange si nitratii ce ajung din sol in sursele de apa. Dintre cele 38 de cazuri, 36 au fost forme medii si usoare, dar s-au inregistrat si doua decese.

Toti cei 38 de copii intoxicati provin din mediul rural, unde majoritatea fantanilor nu indeplinesc nici o norma sanitara. Directia de Sanatate a testat, in cursul anului trecut, 267 de fantani, dintre care nici una nu a corespuns sanitar, intrucat 179 au fost necorespunzatoare la indicatorii fizico-chimici, iar 126, la cei bacteriologici. De mentionat ca aprovizionarea cu apa in mediul rural se face in proportie de 85% din fantani si numai in proportie de 15% din surse asigurate prin microcentrale si gestionate de primarii. Nici intr-un caz, nici in celalalt, apa nu se incadreaza in stasuri.

Ingrasamintele au otravit panza freatica

Cea mai mare problema legata de apa potabila la sate este infestarea cu nitrati, care ajung in panza freatica din ingrasamintele chimice sau de la balegarul de pe langa grajduri, aflate prea aproape de locurile unde au fost sapate fantani. S-a constat astfel ca, in majoritatea comunelor de deal si de ses, apa contine nitrati peste limita admisa, iar printre cele mai afectate zone din acest punct de vedere sunt Luizi Calugara, Racaciuni, Tamasi, Plopana, Blagesti, Podu Turcului, Padureni, Oituz sau Faraoani.

Nici orasenii nu stau deloc bine cu apa de baut, dat fiind ca in numeroase zone exista riscuri de contaminare a surselor. Municipiul Bacau este si el inclus aici, deoarece panza freatica ce alimenteaza fronturile de captare din zona Bistritei sunt in permanent pericol de a fi contaminate cu substante deversate de industria din Piatra Neamt. De asemenea, alimentarea orasului Buhusi este amenintata de cresterea indicatorilor de poluare cu nitrat, ca urmare a folosirii nerationale a ingrasamintelor chimice pentru fertilizarea solurilor agricole ce afecteaza panza freatica.

Noua oraseni din zece beau apa nociva

In anumite zone din apropierea captarilor, cum ar fi cele de la Ciobanus, Slanic Moldova si Darmanesti-Lac Uz, apa este poluata datorita practicarii turismului neorganizat si a exploatarilor forestiere care au aparut in perimetrele de restrictie, toate acestea cu largul concurs al administratiilor locale, dupa cum afirma conducerea Directiei de Sanatate Publica.

O problema foarte grava pare a fi si faptul ca nici una dintre statiile de filtrare din judet, cu exceptia celei de filtre rapide de la Darmanesti, nu a primit avizul sanitar, din cauza ca nu asigura o calitate corespunzatoare a apei. Nu mai putin de noua oraseni din zece se alimenteaza cu apa din cele opt instalatii centrale de aprovizionare: instalatiile de filtre rapide de la Darmanesti, Ciobanus, Slanic, Cuciur – care folosesc apa de suprafata prelucrata prin decantare, filtrare si dezinfectie cu clor gazos, instalatiile de la Bacau si Buhusi – ce folosesc apa din surse de mica adancime si care livreaza apa potabila prin sistem de pompare, inmagazinare si dezinfectie cu clor gazos, precum si instalatiile de la Sascut si Podu Turcului, cu surse de apa forate la peste 150 de metri, alimentarea localitatilor fiind asigurata cu apa provenita direct din puturi, fara inmagazinare si dezinfectie.

Setea e potolita pe propriul risc

Asadar, numai la Bacau, Onesti, Moinesti si Comanesti ajunge apa care are aviz sanitar, adica cea care trece prin filtrele de la Darmanesti. In rest, fiecare consuma apa pe propriul risc. Aceasta se intampla incluziv in Bacau si Onesti, orase in ale caror retele ajunge nu doar apa de la Darmanesti, ci si din alte surse, precum fronturile de captare de pe Bistrita sau de la Cuciur, care nu au primit avizul sanitar.

Apa de baut este insa afectata si de programul intermitent de furnizare, care duce la modificari chimice si de culoare. Cu exceptia Bacaului, unde au inceput lucrari de inlocuire a retelelor, in toate celelalte localitati, retelele sunt uzate in proportie de pana la 70%, ceea ce face ca avariile sa fie dese, iar pierderile sa ajunga pe alocuri pana la 40%. Starea proasta a conductelor a necesitat cantitati mult sporite de clor pentru dezinfectare, ceea ce a dus la depasirea standardelor de calitate si la afectarea suplimentara a retelelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.