Botosanencele angajate ca personal de serviciu in cadrul asociatiilor de proprietari intentioneaza sa se uneasca intr-un sindicat. Parerea generala este aceea ca doar prin sindicat vor reusi sa obtina drepturi salariale suplimentare si imbunatatirea relatiilor de munca. Viitoarele sindicaliste spera ca, astfel, vor fi platite cu un salariu mai mare decat minimul pe economie, deoarece lucreaza in conditii grele, mai ales pe timp de iarna. Alte revendicari ale femeilor de serviciu fac referire la eliminarea angajarii cu jumatate de norma sau in baza conventiilor civile. Acestea mai cer acordarea sporului de vechime, conditie care, in opinia conducerilor de asociatii, nu poate fi indeplinita din moment ce fondurile pentru salarizarea personalului angajat se constituie prin contributia tuturor locatarilor. Surse care au dorit sa-si pastreze anonimatul au aratat ca, prin constituirea sindicatului, femeile de serviciu vor scapa si de obligatia de a presta pe gratis diferite activitati pentru persoanele din conducerea asociatiei.
Ilie Rotaru, presedintele Federatiei Asociatiilor de Proprietari (FAP), apreciaza intentia femeilor de serviciu si sustine ca este dispus sa le acorde si sprijin juridic. -Este dreptul lor sa se asocieze si deci le vom acorda tot sprijinul-, spune Ilie Rotaru.
Se pare ca agreeaza ideea de a se inscrie in sidicat si unii administratori contabili nemultumiti ca nu beneficiaza de spor de munca grea, acordat persoanelor care manipuleaza bani.
Dan Grosu, presedintele Asociatiei 37 si membru in consiliul director al FAP, este de parere ca initiativa a plecat de la persoane care in trecut au fost salariate la unitati din zona industriala unde activau sindicate puternice. -Cred ca acest sindicat ar putea fi un partener serios pentru federatie, dar si pentru conducerile asociatiilor-, mai spune Dan Grosu. In conditiile in care demersurile grupului de initiativa se finalizeaza, sindicatul femeilor de serviciu ar urma sa aiba aproximativ 300 de membre. Prin infiintarea acestei structuri, administratorii contabili nu vor mai trai cu teama ca anumite persoane din conducerea primariei ar interveni pentru disponibilizarea lor, cauzata de neincasarea unor sume importante de la populatie. (Virginia Constantiniu)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















