Acasă Social Foametea continua in spitale

Foametea continua in spitale

DISTRIBUIȚI

Pana in martie, meniul bolnavilor a fost sarac din cauza ca alocatia de hrana era mica. Acum, desi teoretic alocatia s-a majorat de aproape trei ori, meniul este tot -subtire-, pentru ca spitalele n-au bani sa cumpere alimente. Asigurarea hranei pentru internati ramane o problema in unitatile din numeroase judete. Daca nu primesc nimic de acasa, bolnavii fac foamea. Medicii avertizeaza ca evolutia bolnavilor este grav afectata.

Carne de doua ori pe an

In bucatariile Spitalului judetean Vaslui si Spitalului de adulti Barlad, carnea este o delicatesa. In ultimul an, bucataresele au gatit de cel mult doua ori mancare cu carne. Si lactatele sunt raritati, cu toate ca branza de vaci este un aliment recomandat pentru majoritatea bolnavilor cu regim.

Pana in martie 2001, lipsa unei alimentatii adecvate era pusa pe seama alocatiei de hrana, insuficienta pentru a asigura necesarul zilnic de calorii, proteine, glucide si lipide. Printr-o hotarare de Guvern din martie 1998, alocatia zilnica pentru bolnavii internati a fost fixata la: 6.450 de lei – copii 0-3 ani; 10.600 de lei – copii 3-16 ani; 23.950 – copii TBC; 11.150 de lei – insotitori (mamele care stau cu copiii in spital); 13.850 – adulti; 17.050 – lehuze; 17.850 – bolnavi cu arsuri; 27.950 – adulti cu TBC. Desi a fost inflatie, iar produsele alimentare s-au scumpit de la o luna la alta, timp de trei ani sumele nu s-au modificat.

Constatand ca detinutii mancau mai bine decat bolnavii aflati pe patul de suferinta, guvernantii au modificat anul acesta alocatiile de hrana pentru persoanele spitalizate. Prin HG din 8 martie 2001, alocatia zilnica s-a majorat astfel: 10.000 de lei – copii prematuri si nou-nascuti; 24.000 de lei – copii 0-3 ani; 32.000 de lei – copii 3-16 ani; 64.000 de lei – copii cu TBC sau hepatita; 28.000 de lei – insotitori; 45.000 de lei – lauze; 32.000 de lei – adulti, 16.000 de lei – bolnavi dializati; 64.000 de lei – adulti cu TBC, SIDA sau arsuri.

De Craciun si de Pasti

Nici asa meniul pacientilor nu s-a imbunatatit. Bugetele spitalelor sunt insuficiente pentru achizitionarea alimentelor. Pana in martie, dieteticienii s-au rugat sa creasca alocatia de hrana pentru a pregati meniuri corespunzatoare principiilor alimentare in ce priveste necesarul de proteine, lipide si glucide. Acum ei nu stiu ce sa mai puna in oale, caci nu sunt bani pentru mancare pe masura alocatiei.

Meniul spitalelor este aproape invariabil. Doar la Spitalul de copii Barlad se mai aduce din cand in cand carne sau preparate din carne. Dupa posibilitatile financiare si intelegerea furnizorilor. La Spitalul de adulti Barlad, alimentele de baza sunt, de mai bine de jumatate de an, cartoful si orezul.

Spitalul judetean Vaslui se confrunta cu aceleasi probleme. Lipsa banilor a facut ca bolnavii internati sa primeasca mancare cu carne doar de Craciun si de Pasti. Situatia nu se va schimba pana cand bugetele spitalelor nu vor fi majorate, astfel incat sa acopere atat plata salariilor angajatilor, cat si cheltuielele curente.

Multi dintre bolnavii internati refuza categoric si nu vor nici macar sa guste mancarea. Sunt insa si oameni necajiti, carora n-are cine sa le aduca un… supliment si nici nu au bani sa-si cumpere singuri de la chioscurile din apropierea spitalelor. Vrand-nevrand, ei isi amagesc foamea cu ce le da spitalul. Una dintre problemele cele mai grave o constituie bolnavii care iau foarte multe medicamente si au nevoie de o alimentatie bogata, pentru ca pastilele sa nu le afecteze si stomacul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.