
Furtunile din ultimele 24 de ore au produs pagube în Bistrița-Năsăud, Prahova și cinci județe din Moldova, iar un tânăr din localitatea botoșăneană Riticeni a murit după ce a fost lovit de fulger, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În 39 de localități din județele Bacău, Bistrița-Năsăud, Iași, Neamț, Prahova și Suceava, vântul puternic a distrus parțial sau total acoperișurile a cinci locuințe și trei obiective socio-economice, iar bolovanii și copacii căzuți au blocat un tronson de cale ferată, trei drumuri naționale și trei județene, se precizează într-un comunicat remis de IGSU.
Pentru limitarea efectelor produse de ploile torențiale, descărcările electrice și intensificările vântului cu aspect de vijelie, au acționat 137 de angajați ai IGSU, cu 37 de autospeciale de intervenție și motofierăstraie, alături de 38 jandarmi și polițiști, 24 de membri ai serviciilor voluntare pentru situații de urgență și 70 de angajați ai Electrica și Secțiilor Drumuri Naționale, cu un total de 22 de mijloace de intervenție. Aceștia au intervenit pentru degajarea trunchiurilor de copaci căzute pe carosabil, acoperișuri și autoturisme, degajarea elementelor de construcție de la nivelul acoperișurilor, dislocate de vânt, precum și pentru remedierea problemelor legate de alimentarea cu energie electrică.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















