In ultima sedinta, executivul a aprobat programul national de dezvoltare turistica -Super-Schi in Carpati-, care urmareste identificarea si atragerea in circuitul turistic a zonelor care permit practicarea sporturilor de iarna la nivelul standardelor internationale si sustinerea dezvoltarii acestora.
Aplicarea programului va fi coordonata de Ministerul Turismului, in colaborare cu Ministerul Tineretului si Sportului, iar prevederile sale vor fi realizate in etape, de catre autoritatile administratiei publice centrale si locale, in parteneriat public-privat.
Prima etapa a programului cuprinde zona Valea Prahovei, cu localitatile Sinaia, Busteni, Azuga, zona Predeal Rasnov, statiunea Poiana Brasov, zona Leaota si Padina-Pestera Valea Ialomitei, Valea Doftanei si zona Valea Superioara a Teleajenului, statiunea Cheia.
Etapele urmatoare vor cuprinde alte zone care permit dezvoltarea pentru schi si practicarea altor sporturi de iarna, respectivele locatii urmand sa fie aprobate prin hotarare de guvern, la propunerea Ministerului Turismului.
Proiectul prevede realizarea unui studiu integrat privind domeniul schiabil si posibilitatea practicarii si a altor sporturi de iarna in zonele vizate, ce va fi intocmit de catre Institutul National de Cercetare si Dezvoltare in Turism, in colaborare cu societati de proiectare si consultanta in domeniu.
In paralel, infrastructura generala din zonele selectate va fi amenajata, dezvoltata sau reabilitata si vor fi trasate noi partii de schi, prevazute cu instalatii de transport pe cablu. De asemenea, vor fi montate instalatii si echipamente de producere a zapezii artificiale si de intretinere a partiilor, ca si instalatii pentru iluminat.
Programul prevede si reabilitarea sau amenajarea unor partii destinate practicarii celorlalte sporturi de iarna (biatlon, bob, sanie, sarituri de la trambulina), a unor patinoare si echiparea lor cu instalatiile si echipamente corespunzatoare, precum si construirea de noi structuri de primire turistica.
Terenurile necesare acestor lucrari vor trece, in conformitate cu prevederile legale in vigoare, din proprietatea publica sau privata a statului si din administrarea Regiei Nationale a Padurilor in proprietatea publica a unitatilor administrativ-teritoriale respective si in administrarea consiliilor locale pe raza carora se afla. Terenurile si instalatiile de transport pe cablu sunt declarate de utilitate publica.
Programul va fi finantat din sume alocate de la bugetul de stat si bugetele locale, in limita creditelor bugetare aprobate anual cu aceasta destinatie, din credite interne sau externe, din ajutoare financiare interne sau externe nerambursabile, precum si din resurse ale sectorului privat.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















