În urma cererii disperate a Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer de a obține din partea Executivului fondurile necesare soluționării problemelor de tratament și de gestionare a situației dramatice pe care o trăiesc cei ce suferă de boli incurabile, Victor Ponta a găsit ca fiind o soluție, amendarea cu 15 milioane de lei a firmelor de construcții care nu au respectat termenul de finalizare a autostrăzii București-Ploiești și alocarea acestor bani în fondurile Ministerului Sănătății.De fapt un cadou otrăvit pentru bolnavii de cancer.
Victor Ponta a fost solicitat să intervină în problema dramatică a bolnavilor de cancer din România, are sunt sacrificați fără vreo vină prin indiferența și interesele, altele decât cele ale oamenilor, pe care premierul le susține în domeniul sănătății. Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer solicită premierului Victor Ponta finanțarea sistemului public de sănătate, care nu oferă nici minimele posibilități de tratament celor ce suferă de cancer, programul oncologic fiind subfinanțat.
Fără măsuri pe termen scurt, mediu și lung cu privire la acest aspect, numărul deceselor va crește având în vedere că speranța medie de viață din România este cu cinci ani mai mică decât a alor sta europene. „Cerem public premierului României, Victor Ponta, să intervină și să oprească genocidul din Sănătate, prin finanțarea, cel puțin la limita de avarie, a sistemului public de sănătate. Am constatat cu durere că în continuare programul de oncologie este subfinanțat, mulți bolnavi fiind condamnați cu cinism la moarte. Nu a fost luată nici cea mai mică măsură de protejare a acestora, prin accesul, firesc și legal, la tratament, la investigații, la monitorizare, la evaluare periodică, la asigurarea continuității tratamentului. Sunt peste 98.000 de pacienți în tratament, a căror soartă este pe muchie de cuțit“, a spus președintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), Cezar Irimia. Drama acestui segment medical este bugetul minim alocat care nu face față nevoilor reale cerând practic medicilor soluționarea unei situații imposibile de menținere în viață a unor bolnavi care nu au nici măcar acces la medicamentele necesare tratamentului. Numai ca, atunci când o sa fie virați într-adevăr acești bani, poate ca pentru multi pacienți va fi cam târziu…Cum s-a gândit Ponta să rezolve situația? Prin declarații pompieristice, ca de obicei. Premierul Ponta a anunțat că Guvernul va aplica penalități în cuantum total de 15 milioane lei firmelor care au depășit termenul de execuție a lucrărilor la autostrada București-Ploiești, bani care vor fi folosiți pentru programele speciale destinate persoanelor cu boli incurabile. Ponta trebuia să completeze declarația cu precizarea că banii aceștia din penalizări, dacă vor veni vreodată, va fi mult mai târziu, nu zilele acestea, iar pentru bolnavii de cancer orice zi în plus , fără medicamente, poate fi fatală.
Protecție pentru „Băieții deștepți“
După ce i-a rezolvat, din declarații, pe bolnavii de cancer, Ponta și-a îndreptat grija spre „băieții deștepți“ din industria medicamentelor. Astfel, premierul își propune să analizeze diminuarea taxei clawback cu pierderi acoperite din venituri proprii ale Ministerului Sănătății, adică din banii noștri. Problema taxei clawback a fost dicutată și miercuri, la Guvern, de premierul Victor Ponta, ministrul Finanțelor, ministrul Sănătății și președintele Casei Naționale a Asigurărilor de Sănătate cu reprezentanții producătorilor de medicamente.
La finalul discuției, s-a convenit ca părțile să rezolve problemele legate de identificarea posibilităților legale pentru încasarea sumelor restante, aferente perioadei cuprinse între trimestrul IV 2009 și trimestrul III 2011, recunoașterea de către Guvern a neexistenței oricăror altor datorii provenite din taxa clawback. în afara celor menționate anterior, pentru perioada respectivă și modificarea sistemului de referință pentru acest an, astfel încât taxa să fie „sustenabilă“.
Conform înțelegerii, problemele trebuie rezolvate în termen de o săptămână, până la 11 iulie, rezultatele și deciziile urmând să fie comunicate imediat Fondului Monetar Internațional și Comisiei Europene.
Foarte multe companii nu au plătit taxa aferenta trimestrului I, acest fapt putând duce conform legii la scoaterea acestor medicamente din lista de produse compensate. Firmele pot fi amendate dar cel mai mult vor suferi bolnavii care ori nu vor mai găsi medicamente ori vor trebui să și le plătească din buzunar.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















