
Cazul actorului ?ê?£erban Ionescu a fost unul dezbătut atât la nivel medical, cât și social și politic, luând amploare în presa scrisă și creând constant diferențe de opinie. După ce Executivul a făcut ce-a făcut și a găsit 88.000 de lei necesari tratamentului lui ?ê?£erban Ionescu, premierul Victor Ponta declara ieri, întrebat de un jurnalist, că actorul a refuzat ajutorul guvernului pentru a se trata în străinătate. Paradoxal, contactat de Mediafax, actorul a spus că nu a refuzat acest sprijin.
"Intenția noastră a fost foarte bună. Sigur că avea și o încărcătură emoțională, ținând cont de situația în care se află domnia sa. Dacă nu mai dorește acel ajutor, sincer să fiu nu știu mai mult decât faptul că am avut cele mai bune intenții. Sper ca lucrurile să meargă spre bine cu sprijinul nostru sau fără sprijinul nostru. Însă ceea ce ținea de noi am făcut", a spus Ponta. Premierul nu a spus și cum a aflat că ?ê?£erban Ionescu ar fi refuzat ajutorul Executivului dar s-a folosit de acest presupus refuz pentru a sublinia că Guvernul a făcut tot ce i-a stat în putință și a avut cele mai bune intenții.
Contactat de agenția de presă Mediafax, ?ê?£erban Ionescu a negat că ar fi refuzat ajutorul Guvernului și că ar fi avut vreo discuție cu reprezentanții Executivului în care să implice vreun refuz.
"N-am refuzat nimic. Nici n-am avut vreo discuție cu premierul sau cu vreun reprezentant al Guvernului în care să existe vreo negație", a spus ?ê?£erban Ionescu, adăugând că cei care au vehiculat această informație îi fac un deserviciu și lui și prim-ministrului. Actorul nu a mai dorit să comenteze, sugerând că premierul este cel care ar trebui contactat.
Ministerul Sănătății transmitea joi că așteaptă o solicitare din partea actorului cu privire la tratamentul acestuia în străinătate, motivând că decizia asupra acestui aspect îi aparține în totalitate lui ?ê?£erban Ionescu. "Decizia de a pleca la tratament în străinătate îi aparține lui ?ê?£erban Ionescu. Nu putem hotărî noi în locul lui", a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătății, Alexandru Rafila. Nici comunicarea diagnosticului nu a fost posibilă, conform Ministerului Sănătății acesta fiind confidențial. "Diagnosticul pacientului este confidențial, cert este că el a fost evaluat de o comisie a MinistruluI Sănătății condusă de profesorul Ovidiu Băjenaru, de la Spitalul Universitar de Urgență București. Pacientul va alege clinica în funcție de oferta existentă", a precizat Alexandru Rafila.
Actorul ?ê?£erban Ionescu a fost diagnosticat de aproape un an cu borelioză, o boală gravă provocată de mușcătura unei căpușe. La jumătatea lunii mai, Guvernul a suplimentat bugetul Ministerului Sănătății cu 88.000 lei pentru tratamentul în străinătate al actorului ?ê?£erban Ionescu, diagnosticat cu borelioză, banii fiind acordați din Fondul de rezervă.
Irina Popescu
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















