Datoriile Spitalului Judetean Suceava vor creste accelerat in sezonul rece, in conditiile in care trebuie achitate incalzirea si curentul electric si trebuie majorate salariile angajatilor cu 12%, a declarat directorul Sorin Hancu. Directorul spitalului si-a exprimat nemultumirea ca pentru noiembrie Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate a diminuat sumele alocate acestei unitati spitalicesti. El a explicat ca iarna, pentru achitarea agentului termic, sunt necesare intre 600 si 700 milioane de lei pentru o luna, iar consumul de energie electrica in spital creste, folosindu-se mai multa lumina artificiala.
-Incepand cu 1 octombrie, a trebuit sa aplicam HG privind cresterea salariala, indexarea cu 12%-, a spus Hancu. El a subliniat ca tinand cont de aceste aspecte, datoriile spitalului judetean vor creste intr-un ritm accelerat, situatie semnalata si Directiei de Sanatate Publica Suceava, si Casei Judetene de Asigurari de Sanatate Suceava. Directorul Spitalului Judetean Suceava s-a aratat nedumerit ca in noiembrie, CJAS Suceava a alocat cu 440 milioane de lei mai putin fata de suma stabilita prin contractul-cadru.
-Dupa controlul de audit efectuat de CJAS Suceava in aceasta primavara pentru anul 2001 si semestrul I din 2002, s-au constatat niste nereguli care la dumnealor se oglindesc imediat in fonduri si care, dupa opinia lor, au fost cheltuite nejustificat si acum ne iau din finantarea de anul acesta-, a explicat Hancu, adaugand ca reducerea fondurilor este -un paradox-, in conditiile in care spitalul este finantat la doua treimi fata de prevederile contractului-cadru. Directorul a mai spus ca unii furnizori de medicamente ameninta ca nu vor mai aproviziona spitalul.
La randul sau, directorul general al CJAS Suceava, Mihai Creteanu, a spus ca in urma controlului de audit, la Spitalul Judetean au fost descoperite cheltuieli de circa 3,5 miliarde de lei, care nu se regaseau in contractul-cadru si normele sale de aplicare, iar suma trebuie recuperata, motiv pentru care unitatii i s-au alocat mai putine fonduri in noiembrie. -Legea prevede recuperarea banilor cheltuiti nejustificat, iar administratia spitalului avea obligatia sa urmareasca modul de cheltuiere a fondurilor-, a conchis Creteanu.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















