Home Social IDD – -Cenusareasa- invatamantului superior?

IDD – -Cenusareasa- invatamantului superior?

DISTRIBUIŢI

Invatamantul Deschis la Distanta, propus de unele facultati clujene, continua sa fie lipsit de atractivitate. Numai in a doua sesiune de admitere, UBB scoate la concurs peste 2.000 de locuri pentru aceasta forma de invatamant. Luna septembrie reprezinta ultima sansa pentru candidatii care vor sa devina studenti la universitatile clujene. Sute de locuri mai sunt inca disponibile, la -buget-, la -cu taxa- sau la -distanta-, chiar daca specializarile ramase descoperite dupa prima sectiune de admitere nu sunt dintre cele mai dezirabile.

Cea mai mare universitate din tara, dupa numarul de locuri scoase la concurs, Universitatea -Babes-Bolyai- organizeaza luna viitoare concurs de admitere pentru nu mai putin de 4.913 locuri, din care 3.839 de locuri pentru nivel licenta – 223 de locuri bugetate, 1.456 de locuri cu taxa si 2.160 de locuri pentru invatamant deschis la distanta, 1.074 de locuri pentru nivel colegiu – 312 locuri bugetate si 762 de locuri cu taxa.

Cele mai multe locuri libere, peste 2.000, sunt cele destinate liniei de studiu la Invatamantul Deschis la Distanta, fapt ce repune in discutie succesul de care se bucura in Romania aceasta forma moderna de invatamant. Departe de a intelege facilitatile invatamantului la distanta, romanii il asuma ca fiind ceva mai degraba degradant, o sansa pentru cei care n-au fost in stare sa intre nici macar pe locurile cu taxa.

Specialistii in politici educationale si in specializarea fortei de munca sunt, la cinci ani de la introducerea in circuitul universitar clujean a sistemului IDD, inca sceptici. De vina este, spun ei, infrastructura slaba de care dispune Romania la ora aceasta, dar si slaba propensiune a romanilor inspre specializari ulterioare definitivarii studiilor de baza. Ce-i drept, nici facultatile nu ofera inca, pentru Invatamantul Deschis la Distanta, o calitate a educatiei care sa recomande fara echivoc noul sistem.

In aceste conditii, si asa putinii studenti de la IDD sunt de fapt copii disperati de posibilitatea pierderii din oficiu a unui an dupa terminarea liceului, in speranta ca vor intra anul urmator la -buget-.

Multi dintre cei care studiaza -la distanta- sunt, de fapt, studenti clujeni get-beget. -Nici vorba sa studieze la distanta, vin zi de zi la cursuri. Sunt cei mai constiinciosi studenti pe care i-am vazut vreodata. Cateodata ne enerveaza si pe noi, profesorii, dar si pe colegii lor de la zi-, povesteste o tanara preparatoare din Universitatea -Babes-Bolyai-. Problemele cele mai mari apar la seminarii sau la cursurile care presupun lucrul cu calculatorul sau cu instrumentar specific, cand -nepoftitii- se calca in picioare cu cei de la -zi- sau -taxa-.

Invatamantul electronic la distanta asigura mijloace eficiente de educare online, disipand limitarile geografice si temporale in procesul educational. Cursantii care se instruiesc prin mijloace virtuale isi pot stabili un ritm propriu de invatare si devin mai responsabili de traiectoria lor educationala, iar profesorii devin tutori care ii ghideaza in universul informational pus la dispozitie. Comunicarea si asistarea educatiei la distanta se poate realiza prin mijloace electronice (pagini web, e-mail, liste de discutii, forumuri), astfel incat eficienta educationala a unei -clase virtuale- devine comparabila cu a uneia reale. Pentru studiile -la distanta-, studentul plateste o suma comparabila cu cea platita de studentii la -cu taxa-.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.