Home Social Inamicul public -nr.1-: tichetele de masa

Inamicul public -nr.1-: tichetele de masa

DISTRIBUIŢI

Adrian Nastase si-a marturisit, ieri, la videoconferinta cu prefectii, totalul dezacord in legatura cu mentinerea tichetelor de masa, cel putin in cazul bugetarilor. -Ce sunt tichetele? Este vorba despre o suma de bani neimpozabila. Exista si in alte tari acest sistem, dar numai in cazul societatilor private. Daca platim din resurse bugetare, aruncam tot sistemul in aer-, a spus premierul.

In context, seful Executivului a mai aratat ca Guvernul este foarte sensibil, de pilda, la situatia financiara a profesorilor, insa prefera sa analizeze posibilitatea cresterii salariilor pentru acest segment.

Pe de alta parte, Adrian Nastase a afirmat ca se asteapta la o reactie negativa din partea anumitor sindicate, intrucat -unii care tiparesc aceste tichete sunt mai apropiati de sindicate-. Reamintim ca in presa centrala au aparut informatii conform carora liderul UDMR, Verestoy Attila, ar patrona astfel de afaceri. Guvernantii vor astfel sa elimine castigurile din tiparirea si distribuirea tichetelor, considerand ca prin acest sistem se creeaza premisele -unui lant al coruptiei-.

-Riscam sa ajungem ca in Corea si vom da tichete inclusiv pentru haine, de doua ori pe an. De ziua Marelui conducator si de ziua Iubitului conducator.- In opinia premierului, patronii care au grija de angajatii lor le asigura direct masa, fara a se mai incurca cu tichete de masa. -Poate omul vrea sa-si cumpere votca sau altceva, nu cred ca trebuie sa-i restrictionam optiunile-, a conchis Nastase.


-Daca statul are o alta alternativa – cum ar fi, de plida, majorarea de doua ori a salariilor actuale -, nu are decat sa renunte la tichetele de masa. Cat despre impozitare, atata vreme cat acordarea tichetelor reprezinta o forma minima de protectie sociala, pretentia Guvernului de a lua taxe pare cel putin absurda. In rest, personal nu cunosc nici o firma care tipareste astfel de tichete, drept urmare nu am nici un fel de interese. Despre alte sindicate, nu-mi permit sa fac speculatii-, ne-a declarat Marius Petcu, presedintele CNSRL-Fratia si al Sindicatului SANITAS.

Contactat in legatura cu afirmatiile premierului, liderul Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant, Aurel Cornea, ne-a precizat ca este de-a dreptul consternat de obiectiile lui Adrian Nastase cu privire la alocarea tichetelor de masa pentru cadrele didactice. Mai ales ca la ultima sa intalnire cu Confederatia Sindicatelor Democratice din Romania – din care face parte si FSLI – din 12 decembrie 2001, primul-ministru fusese de acord cu aceasta facilitate. In urma acelei intalniri a fost semnata o nota comuna din partea premierului, semnand ministrul muncii si solidaritatii sociale, Marian Sarbu. Precizam ca, in actul respectiv, la al 12-lea punct de pe lista solicitarilor prioritare care necesita o rezolvare urgenta – si care se refera la alocarea tichetelor de masa pentru personalul din invatamant – se mentioneaza clar ca -primul-ministru a fost de acord sa se distribuie tichete de masa din fondurile alocate Ministerului Educatiei si Cercetarii prin Legea bugetului de stat pe anul 2002. Sumele sunt din bugetul MEC, iar Ministerul Finantelor va gasi forma de acordare si va face diligentele necesare-…

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.