Home Social Interdicția cumul pensie-salariu ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011

Interdicția cumul pensie-salariu ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011

DISTRIBUIŢI

Interdicția privind cumulul pensiei cu salariul de la stat ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011. Cel puțin așa a declarat ministrul Muncii, Mihai Șeitan, la Comisia de muncă din Senat. „Cumulul pensiei cu salariul de la stat se va putea face după perioada de criză, măsura fiind o restricție doar pentru această perioadă, ea nefiind impusă pentru totdeauna. Interdicția ar putea fi ridicată de la 1 ianuarie 2011“, a afirmat acesta. Potrivit datelor prezentate în urmă cu o lună de Casa Națională de Pensii și alte Asigurări Sociale (CNPAS), peste 600 de persoane au ales salariul de la stat în locul pensiei, acestea cerånd suspendarea plății pensiilor din sistemul public pentru a putea continua să lucreze în sistemul bugetar. Totodată, din datele înregistrate de CNPAS rezultă că aproape 4.000 de persoane beneficiau și de pensie, și de salariu, însă această insituție nu poate vedea în baza de date pe care o deține cåte dintre acestea intrau în categoriile exceptate de lege, respectiv reprezentanți ai Avocatului Poporului, ai Curții de Conturi, primari, consilieri locali, consilieri județeni sau parlamentari.

CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.

Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.