După negocierile privind programa școlară, de la Ministerul Educației, liderul Federației Educației Naționale, Constantin Ciosu, a declarat, ieri, că „deocamdată s-a stabilit diminuarea numărului orelor până la 30, cu excepția claselor a IX-a și a XI-a. S-au scos niște ore de la a doua limbă străină și din disciplinele tehnologice“. În ceea ce privește orele de sport, Ciosu a precizat că „unii elevi nu vor putea să facă trei ore de sport, cum a declarat ministrul Educației Ecaterina Andronescu, ci vor rămâne la o singură oră. Elevii vor face trei ore de sport, însă nu toți sunt capabili să facă performanță și, prin urmare, vor face o singură oră“. Pe de altă parte, elevii claselor a XII-a „vor studia istoria alternativ cu geografia“. Ministrul Educației Ecaterina Andronescu susține în continuare că „reducerea numărului orelor la liceu este necesară“. Negocierile pe această temă vor continua săptămâna viitoare.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















