
Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, nu a mărit bugetele spitalelor în schimb a somat managerii acestora să își plătească datoriile chiar dacă unii dintre ei nu au bani nici pentru medicamentele necesare pacienților. Directorii care au acumulat datorii de-a lungul a trei luni consecutiv vor fi schimbați din funcție. Ordinul care prevede acest lucru a fost dat în luna iunie și acum ar trebui să vină scadența.
Managerii spun că sunt fortați să facă economii drastice pentru a se încadra în buget. Astfel, pacienții sunt prinși la mijloc și sunt nevoiți să vină de acasă cu medicamentele și materialele sanitare de care au nevoie pentru a fi tratați decent în spital. Ministrul le transmite managerilor de spitale că nu banii sunt puțini, ci ei nu reușesc să îi cheltuiască așa cum trebuie. Sunt cel puțin 16 spitale care au datorii foarte mari. În top se află spitalul Floreasca din Capitală, care are datorii de cinci milioane de euro. În total, cele 16 unități sanitare au, cumulat, datorii de 16 milioane de euro.
Ministerul Sănătății și-a asumat în scrisoarea de intenție către FMI să facă public un pachet de servicii medicale, să pună accent pe medicina primară și să reducă internările în spital. Toate aceste măsuri sunt incluse în planurile Ministerului, însă ele au fost luate cu întârziere sau nu au fost puse în practică deloc.
Irina Tracy
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















