Cei aproape 5.000 de bolnavi de diabet din judetul Botosani au ramas, de cateva zile, fara o parte din medicamente, deoarece fondurile repartizate pentru aceasta luna s-au epuizat. Pentru a evita o agravare a bolii, acestia sunt nevoiti sa-si cumpere tratamentele din farmacii, cu toate ca, potrivit legii, beneficiaza de gratuitate.
In acest an, pentru programul de diabet, judetul Botosani a primit in jur de 13 miliarde de lei, bani alocati de Casa Judeteana a Asigurarilor de Sanatate in transe lunare. Cum Spitalul Judetean -Mavromati- cheltuieste lunar in jur de doua miliarde de lei, sumele pentru asigurarea medicatiei s-au epuizat in urma cu cateva zile. Ieri, in farmacia spitalului mai existau doar cateva medicamente. De exemplu, din 12 tipuri de antidiabetice orale, mai exista doar unul, iar din 17 tipuri de insulina, vitala pentru supravietuirea bolnavilor, cinci erau deja epuizate. -In mai, am avut dreptul la putin peste un miliard de lei. Banii s-au consumat rapid, iar pentru a face fata cat de cat, am solicitat alocarea a inca 500 milioane de lei. In fiecare luna, suntem nevoiti sa facem memorii peste memorii si sa recurgem la tot soiul de artificii ca sa ne putem descurca. Imprumutam intotdeauna din sumele aferente lunii urmatoare si riscam din nou sa fim trasi la raspundere pentru ca depasim sumele alocate. Nu putem insa lasa bolnavii sa moara-, a declarat Ioan Petrescu, coordonatorul programului de diabet din judet.
Renuntarea la tratamentul cu tipul de insulina recomandat duce in cateva ore la instalarea comei diabetice si la moarte. Acelasi efect il are si intreruperea medicatiei orale, cu diferenta ca agravarea starii de sanatate se produce mai lent. Pentru ca niciodata nu au fost alocate sume suficiente, iar, in fiecare luna, spitalul s-a confruntat cu lipsa medicamentelor, medicii au avut de tratat mai multe come diabetice.
Anul trecut s-a facut o estimare a consumului de medicamente pe 2003, tinand cont de numarul de bolnavi, cazurile noi ce vor aparea si schemele de tratament. Nimeni nu a tinut insa cont de estimarile medicilor atunci cand au fost alocati banii. Mai mult, Casa Nationala a anuntat ca de luna viitoare, pentru a nu mai exista disfunctionalitati, programul de diabet va intra in licitatie nationala.
Lucian Siminiuc
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















