Home Social Medicii de familie nu au vaccinuri pentru bebeluși

Medicii de familie nu au vaccinuri pentru bebeluși

DISTRIBUIŢI

Medicii de familie se confruntă cu o criză de vaccinuri pentru imunizarea bebe­lușilor, situația fiind critică atât în București cât și în alte județe ale țării. Nu ar fi pentru pentru prima dată când apar probleme legate de aprovizionarea cu vaccinurile care ar trebui făcute conform schemei naționale. Doctorii de familie susțin că mulți copii sunt purtați acum pe drumuri, deoarece vaccinul într-o singură doză contra hepatitei se găsește doar în maternități.
Vaccinurile care lipsesc fac parte din schema națională de vaccinare și trebuie făcute la 2 și 6 luni de medicul de familie. Aceste vaccinuri sunt împotriva poliomielitei, hepatitei B și tusei convulsive. Probleme sunt, însă, și cu vaccinul care îi protejează pe cei mici de hepatita B și care trebuie făcut la 24 de ore de la naștere. Poliomelita a fost eradicată din România, însă pericolul vine din țările din jurul Europei. Centrul pentru Controlul Bolilor Transmisibile lansa zilele trecute o avertizare privind reapariția bolii în Europa, aceasta fiid purtată de imigranți sirieni care fug din cauza războiului civil din Siria.
Autoritățile spun că licitația este în desfășurare și că este nevoie de semnături și de respectarea unor proceduri. Cu toate acestea, oficialii dau asigurări că în luna noiembrie problema va fi rezolvată.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.