
Pacienții rămân mutilați pe viață, iar medicii fie scapă nepedepsiți, fie plătesc bolnavilor pe care i-au lăsat fără mâini, picioare, și nu numai, niște despăgubiri „de toată jena“. Este și cazul medicului Naum Ciomu. Tribunalul București a anulat decizia Colegiului Medicilor București, prin care lui Ciomu i s-a interzis practicarea medicinei. Astăzi, părinții unui adolescent dintr-un sat dåmbovițean, care acuză un medic specialist ortoped de la Spitalul Județean de Urgență din Tårgoviște că l-a tratat necorespunzător pe băiatul lor, vor depune la Colegiul Medicilor Dâmbovița o plângere împotriva acestuia. Rămâne de văzut cum și când va fi finalizată aceasta. Mama băiatului susține că fiul său, aflat în stare gravă după un accident rutier, a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Județean de Urgență Tårgoviște și internat pentru efectuarea unui tratament de specialitate, avånd fracturi la tibie, peroneu și rotula piciorului stång. În același timp, tatăl adolescentului spune că medicul Radu Minulescu de la Tårgoviște i-a cerut bani, după ce a finalizat intervenția chirurgicală. „După operație, doctorul mi-a zis să mă prezint dimineață, îmbrăcat frumos, între opt și zece și eu prin asta am înțeles că mi-a cerut între opt și zece milioane. M-am dus cu cinci milioane, i-am băgat în buzunar și a doua zi i-am mai dat două milioane. Copilul meu juca fotbal și este talentat, de el s-a interesat și Petrolul Ploiești, acum totul s-a frånt, i-au amputat piciorul stång“, a declarat tatăl băiatului. Cert este că băiatul a ajuns, ulterior, din nou, în stare gravă la Spitalul de Urgență Floreasca, unde medicii au fost nevoiți să-i amputeze piciorul stâng. În ceea ce privește, în general, cazurile de malpraxis, președintele Colegiului Medicilor din România (CMR), dr. Vasile Astărăstoae, a declarat pentru „Curentul“ că CMR „nu se poate pronunța în niciun caz dacă este vorba sau nu despre malpraxis. Colegiul poate stabili dacă medicul a greșit sau nu în ceea ce a făcut, mai exact dacă a respectat sau nu Codul Deontologic. Totodată, CMR poate sancționa medicii, însă medicii pot contesta în instanță aceste sancțiuni“. Potrivit lui Astărăstoae, în cursul anului trecut, 31 de sancțiuni aplicate medicilor de către CMR au fost atacate de către medici în instanță. Dintre acestea, 30 au fost confirmate în instanță, iar una este în curs de soluționare. Potrivit președintelui CMR, Legea malpraxisului se va modifica în cel mai scurt timp. Deja Ministerul Sănătății (MS) a trimis către colegiu un proiect de lege ce urmează să fie discutat. Și CMR a transmis către MS un proiect care prevede ca pacientul să poată alege și o cale extrajudiciară când un medic îi face rău. „Propunem ca bolnavul să aibă la dispoziție 90 de zile în care să se gândească dacă vrea să îl cheme pe medic în instanță pentru a se stabili dacă este vorba despre malpraxis și pentru a-i cere daune sau dacă vrea calea extrajudiciară, de mediere. Drept mediatori, noi îi vedem pe cei de la CMR, pe cei de la Avocatul Poporului…“, a explicat Astărăstoae.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















