
Președintele Asociației „Memorialul Revoluției“ din Timișoara, Traian Orban, a declarat, ieri, într-o conferință de presă, că Memorialul Revoluției va funcționa în incinta Bastionului Theresia, recent renovat, însă spațiul alocat de primărie nu este „suficient“, transmite corespondentul Mediafax. Orban a afirmat că Asociația „Memorialul Revoluției“ trebuie să evacueze spațiul în care funcționează acum, situat pe strada Emanuil Ungureanu, după ce clădirea a fost retrocedată fostului proprietar. „La Bastion vom muta expozițiile pe care le avem și muzeul. Oferta Primăriei și a Consiliului Local ne onorează, dar din păcate nu este suficient, și în spațiile nou-create din Memorialul Revoluției, la Mansardă 1 și Mansardă 2, vor funcționa administrația Memorialului, Centrul național de documentare, cercetare și informare publică despre Revoluție și arhivele, documentele, colecțiile, care nu au loc dincolo“, a spus Orban.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















