Cu toate ca temperaturile au scazut bine sub zero grade, credinciosii nu s-au speriat, ci au asteptat linistiti, chiar si cate 14 ore, pentru a sta numai cateva secunde langa racla Sfantei. De acolo au plecat cu sufletul mai curat si cu cateva fire de busuioc.
Sfanta Liturghie a inceput dimineata, la ora opt, slujba fiind oficiata de un sobor de preoti, in frunte cu mitropolitul Moldovei si Bucovinei, Inalt Prea Sfintitul Daniel. Spre deosebire de o sarbatoare obisnuita, pentru slujba oficiata ieri au fost aduse scaune in catedrala, scaune pe care s-au asezat inaltii demnitari prezenti la Iasi, in timp ce oamenii simpli au stat afara, in frig.
Chiar si asa, numarul politicienilor care au venit in acest an la sarbatoare au fost mult mai mic decat in anii trecuti. Astfel ca, pe langa oficialitatile locale, au participat la slujba Valer Dorneanu, presedintele Camerei Deputatilor si ministrul culturii, Razvan Theodorescu. Desi initial s-a laudat ca nu va participa la eveniment tocmai pentru a nu fi acuzat ca politizeaza momnetul, Vadim Tudor s-a rugat ieri la Iasi impreuna cu restul credinciosilor. De altfel, a fost singurul care a reusit sa iasa in evidenta in momentul in care a inceput sa faca ordine prin mitropolie. A indicat preotilor unde sa se aseze, a facut rost de scaune in plus pentru cei care erau in picioare, iar in final si-a luat propriul scaun in primire si a reusit sa asculte in liniste slujba.
La Sfanta Liturghie au mai luat parte si printul Dimitrie Sturdza, insotit de fiul sau Stefan Sturdza si proaspata sa sotie, Nina Irina Sturdza.
Frigul a facut o victima printre pelerini
O femeie de 70 de ani a decedat ieri dimineata, dupa ce cu o zi inainte a stat la rand la Cuvioasa mai bine de 10 ore. Frigul, oboseala ssi nemancarea au rapus-o pe femeie chiar in momentul in care a plecat din nou spre mitropolie pentru a participa la slujba. Femeia a dormit intr-unul din corturile montate de municipalitate in apropierea Palatului Culturii si nici unul dintre ceilalti credincioss nu a sesizat ca s-ar simti rau. Salvarea a ajuns la numai cateva minute dupa ce a fost solicitata, dar femeia a decedat in drum spre spital. Pana ieri seara nu s-a reusit identificarea batranei care a murit in drum spre slujba. In 14 ani de sarbatoare nu s-a mai inregistrat nici un caz de deces, in schimb sunt foarte multe situatii in care credinciosi au fost dusi la spital pentru a beneficia de ingrijiri medicale.
Agitatie la sfarsitul hramului
Toti credinciosii isi doresc sa atinga sfintele moaste chiar in ziua de 14 octombrie. Astfel ca numaaul celor care asteptau ieri dimineata la rand depasea cu mult 15.000. O data ajunsi langa racla, nu li s-a permis sa se roage mai mult de cateva secunde, dupa care erau rugati sa paraseasca curtea mitropoliei. Cei mai norocosi dintre ei au primit bonuri pentru a putea participa la masa pelerinului, unde minicipalitatea a pregatit in acest an nici mai mult nici mai putin de 50.000 de sarmalute.
Daca oamenii de rand s-au infruptat numai din sarmale si din colaci si au baut un pahar de vin sau de bere, oamenii de afaceri si sefii orasului si ai judetului au avut parte de un bal pe cinste organizat la Primaria Iasi.
Petrecerea, initiata cu ani in urma de Constantin Simirad, a fost patronata acum de primarul Gheorghe Nichita.
Pentru pelerinii de rand si pentru ieseni a fost organizat spre seara un foc de artificii care a durat mai bine de un sfert de ora, dupa care cei mai tineri au rams in fata Palatului Culturii pentru concertul dance programat tot de municipalitate.
Daca ieri s-au terminat manifestarile religioase, harmalaia din oras va continua pana duminica, inclusiv.
Cei cu dare de mana au de unde alege intre mesterii populari, blanari dar si micii comercianti, care in acest an si-au amplasat corturile in imediata apropiere a Palatului Culturii. Petrecaretii mai au inca timp sa bea o bere sau un pahar de vin fiert la Sarbatoarea Vinului, tot pana duminica seara.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















