Ecaterina Andronescu, ministrul educatiei si cercetarii, s-a intalnit in cursul acestei saptamani, la Cluj, cu toti sefii inspectoratelor scolare din tara. Pe ordinea de zi a reuniunii la varf s-a aflat transpunerea in practica, incepand cu urmatorul an scolar, 2003-2004, a masurilor care decurg din aplicarea reformei in invatamantul preuniversitar.
Proiect de dezvoltare a invatamantului din mediul rural
Cu incepere din anul scolar ce urmeaza, invatamantul obligatoriu va fi de 10 ani, absolventii liceelor si scolilor de arte si meserii urmand sa-si insuseasca acele competente educationale pe care sa le si poata pune in practica imediat dupa absolvirea cursurilor.
In aceeasi ordine de idei, ministrul educatiei si cercetarii, Ecaterina Andronescu, a declarat ca sistemul de invatamant din Romania va suferi un proces de perfectionare permanent pentru a deveni in cele din urma compatibil cu sistemul de invatamant european. -Incepand din acest an, impreuna cu Banca Mondiala, vom demara un proiect de dezvoltare a invatamantului din mediul rural. In acest proiect, Banca Mondiala participa cu fonduri de 60 de milioane de dolari, iar guvernul roman cu 30 de milioane de dolari-, a precizat in acest sens ministrul Ecaterina Andronescu.
Proiectul de dezvoltare a invatamantului din mediul rural prevede in primul rand masuri urgente si cu efecte de durata pentru reabilitarea scolilor, pregatirea corespunzatoare a cadrelor didactice, precum si dezvoltarea unei serii de relatii de parteneriat intre scoala, pe de o parte, si comunitatea rurala in care scoala respectiva isi desfasoara activitatea de educatie, pe de alta parte. Ministrul educatiei a reiterat o promisiune mai veche, si anume aceea conform careia satele afectate de izolarea fata de caile de transport vor continua sa primeasca autobuze pentru deplasarea zilnica a elevilor la scoala, urmand ca pentru realizarea acestei masuri sa fie alocate inca 300 de astfel de mijloace de transport.
Bancile europene ajuta educatia romaneasca
Ministerul Educatiei si Cercetarii va continua sa acorde burse destinate acelor studenti care provin din mediul rural. Singura conditie pe care trebuie sa o indeplineasca acestia este aceea ca absolventii unitatilor de invatamant superior sa se intoarca la sfarsitul facultatii si sa-si desfasoare activitatea profesionala in localitatea din care provin, o perioada cel putin egala cu anii de studiu.
De asemenea, in acest an, Ministerul Educatiei si Cercetarii va mai demara un proiect, de data aceasta in parteneriat cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Proiectul respectiv prevede reabilitarea cladirilor sau construirea de scoli noi pentru dezvoltarea filierei de invatamant vocational.
Clase pentru… fermieri si calculatoare pentru toti
Incepand cu 15 septembrie, scolile profesionale din Romania se vor transforma in scoli de arte si meserii, urmand sa se puna baza mai ales pe desfasurarea orelor de practica. Din anul scolar 2003-2004, se prevede in aceste scoli si infiintarea claselor de studiu pentru viitorii fermieri.
Elevii scolilor de arte si meserii vor invata o limba straina si vor trebui sa stie sa foloseasca un computer.
De altfel, dotarea liceelor din intreaga tara cu retele de computere a costat 60 milioane de dolari. Numai in judetul Cluj, de pilda, 64 de licee vor avea retea proprie de calculatoare. Astfel, fiecare unitate de invatamant liceal va avea 24 de calculatoare si un server, cre vor putea fi folosite incepand cu anul scolar 2003-2004. (Adina Urcan)
La toamna se numara din nou bobocii
Populatia scolara care va intra din aceasta toamna in sistemul scolar preuniversitar romanesc va fi din nou supusa unui proces de recenzare. Inspectoratele scolare judeteane au dispus unitatilor de invatamant sa reinceapa o numaratoare a copiilor cu varsta de sase ani, pentru a avea o situatie corecta in legatura cu numarul celor care doresc sa mai ramana un an la gradinita, dar si pentru a avea o evidenta clara asupra normarii cadrelor didactice. -Practic, la acest recensamant, cadrele didactice vor trebui sa mearga din casa in casa pentru a discuta cu parintii. Pentru ca inscrierea copiilor de sase ani la scoala se va face la libera dispozitie a parintilor, pe baza declaratiilor acestora vom sti cu aproximatie cati copii vor intra in scoli-, au precizat surse din inspectoratele scolare judetene, adaugand ca se asteapta ca numarul copiilor de clasa intai sa cunoasca, in aceasta situatie, o scadere. (L. Lupascu)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















