Un număr record de 6.500 de bilete a fost våndut pånă såmbătă, a doua zi a Festivalului Internațional de Film Transilvania, la proiecțiile de film din cadrul TIFF. Conform unui comunciat de presă transmis, ieri, de organizatorii TIFF, la niciuna dintre edițiile festivalului nu s-a våndut un număr atåt de mare de bilete, adică 6.500. Invitatul care deschide seria TIFF Lounge de anul acesta este Mihai Chirilov, directorul artistic al TIFF. Acesta va dezvălui celor prezenți cåteva dintre criteriile care au stat la baza selecției celor 240 de filme din festival. La eveniment au fost proiectate mai multe pelicule de mare succes. La Cinema Republica va avea loc proiecția specială a unui documentar, „La Danse / Dansul“, de Frederick Wiseman. Nominalizat la premiile César pentru „Cel mai bun documentar“, filmul prezintă una dintre cele mai mari companii de balet ale lumii, Baletul Operei din Paris, într-un mod cu totul inedit pentru publicul romån.
De asemenea, la Cinema Echinox, va fi proiectat un film care a influențat generații de cineaști, artiști și balerine, „The Red Shoes / Pantofiorii roșii“, în regia lui Michael Powell si a lui Emeric Pressburger, film premiat cu Oscar în 1949. Filmul este o poveste fascinantă a unei tinere balerine care este sfåșiată între două forțe: compozitorul care o iubește și impresarul hotăråt să o transforme cu orice preț într-o balerină faimoasă. Festivalul a început, vineri seară, la Cluj-Napoca, și se va desfășura pånă în 6 iunie.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info
















