Home Social Numărul românilor care aplică pentru joburi în Marea Britanie s-a dublat

Numărul românilor care aplică pentru joburi în Marea Britanie s-a dublat

DISTRIBUIŢI

Ridicarea restricțiilor de pe piața muncii a determinat mai mulți români și bulgari să caute un job în Marea Britanie. Numărul românilor care aplică pentru slujbe în Marea Britanie s-a dublat după ridicarea restricțiilor, ceea ce a atras atenția presei britanice. Cotidianul britanic The Times arată într-un articol că Marea Britanie a devenit destinație de top pentru românii care își caută un loc de muncă în străinătate. 
Jurnaliștii britanici scriu că un site românesc, care găzduiete peste 200 de agenții de recrutare, a primit în primele trei luni ale acestui an 42.562 de cereri de slujbe. Aceste solicitări au sosit din partea a aproximativ 23.000 de candidați din România. Potrivit sursei citate, în anul 2013, în aceeași perioadă au fost circa 18.369 de aplicații de la 11.708 de persoane. Ziariștii de la The Times mai anunță că pe pozitia a doua în topul țărilor preferate de români se află Germania. Imigranții români au stârnit dezbateri în rândul liderilor britanici, ultima de acest gen fiind între vicepremierul democrat-liberal Nick Clegg, al cărui partid se află în coaliția de guvernare și Nigel Farage, liderul formațiunii politice naționaliste UKIP, relatează BBC. Tema dezbaterii dintre cei doi oficiali s-a centrat pe motivele pro și contra rămânerii Marii Britanie în UE iar Nick Clegg l-a acuzat pe Farage că minte în privința numărului de muncitori români și bulgari.
Potrivit BBC, Nigel Farage a anunțat că își susține în continuare punctul de vedere, potrivit căruia imigranții din cele două țări costă Marea Britanie foarte multe joburi și ajutoare sociale.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.