Home Social O bolnavă a așteptat trei ore până să fie primită în spital

O bolnavă a așteptat trei ore până să fie primită în spital

DISTRIBUIŢI

O pacientă în vårstă de 73 de ani a fost nevoită să aștepte aproape trei ore în curtea Spitalui Județean Buzău deoarece medicul care trebuia să o primească pe femeie la consultație dormea. Bătråna, însoțită de fiul ei, s-a prezentat marți după-amiază la unitatea spitalicească pentru a se interna la recomandarea medicului său de familie care a descoperit că pacienta suferea de hepatita C. După ce a ajuns la camera de gardă, buzoianca a fost rugată să aștepte pentru că medicul ce urma să o consulte tocmai se odihnea. Incredibilul anunț este confirmat și de fiul pacientei. „Am mers la camera de gardă, mamei mele îi era foarte rău. Un asistent ne-a spus că trebuie să așteptăm pentru că doamna doctor care trebuie să o vadă se odihnește, pentru că a avut un caz în spital, un accident, ceva“, a povestit fiul bătrånei. Prin urmare, femeia a rămas în curtea spitalului aproape trei ore, timp în care starea bătrånei s-a înrăutățit. Conducerea spitalului a deschis o anchetă în acest caz, iar șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Județean Buzău, medicul Alina Dascaleanu, a afirmat că această întåmplare nu este una singulară și că pacienții pot aștepta chiar și ore întregi, din pricina crizei de cadre medicale. „Nu a fost o urgență în acel moment, poate a fost pentru internare, pentru investigații sau pentru echilibrare. Dar se putea face prin ambulator. Pacienții pot aștepta și trei ore, din lipsa medicilor“, a declarat șeful UPU. 

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.