Fetița de 10 ani, Irene Negoiță a ajuns în octombrie 2011 la spitalul județean Buzău cu vărsături și durere de burtă. Aici medicii au diagnosticat-o cu enterocolită și i-au administrat intravenos gentamicină și, ulterior, potasiu. Pentru că starea fetiței se agrava, după multe rugăminți ale familiei, a fost trimisă la București, la spitalul Grigore Alexandrescu. Copila a murit 20 de ore mai târziu. Cu toate astea, medicii buzoieni susțin că și-au făcut bine meseria.
În certificatul de deces se precizează că micuța a murit din cauza unei insuficiențe respiratorii acute. Considerând că medicii buzoieni au comis erori medicale în urma cărora copila a murit, disperată, familia a cerut ajutorul Colegiului Medicilor. Familia nu crede însă acestă explicație și așteaptă încă să se facă dreptate. ”Irene avea febră în data de 21 octombrie 2011. Am zis să merg la medic. După ce am fost la policlinică, m-am dus la spitalul județean, am explicat totul la urgențe, mi-au spus că fetița are enterocolită și trebuie internată la pediatrie. I-am fost pusă o perfuzie si câteva ore mai târziu a fost transferată la reanimare, având o mască de oxigen pe față și fiind într-o stare gravă. Copilul a fost transferat la București câteva ore mai târziu unde a murit, medicii de la spitalul Grigore Alexandrescu fiind șocați de faptul că a fost trimisă atât de târziu acolo”, povestește bunica fetiței, care a fost cu ea pe tot parcursul tragediei. Deși au solicitat o expertiză de la Institutul de Medicină Legală din București, toate răspunsurile pe care le-au primit au constat în presupuneri, singurul lucru cert comunicat de Colegiul Medicilor fiind acela că nu a fost vina niciunui medic implicat în tratamentul fetiței.
Mai mult decât atât, familia fetiței susține că înaintea aplicării tratamentului de către medici, micuței nu i-a fost făcut niciun test alergologic.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















