Inconștiența, sărăcia și chiar nepăsarea au dus la moartea unei fetițe de doar două luni, a cărei singură vină a fost că s-a născut. Ghinionul a urmărit-o încă de la naștere, cånd mama ei a abandonat-o în spital. După o lună, însă, asistenții sociali au reușit să o convingă pe mamă să o ia acasă, cu toate că îi mai murise un copil „mulțumită“ grijii acordate. Din nefericire, după o lună de zile în care a fost hrănită cu ceai și lapte de vacă, copila a murit la spitalul din Craiova, din cauza stării jalnice în care o aduseseră proprii părinți.
Sărăcia, dar și nepăsarea autorităților au mai ucis un suflet nevinovat: o fetiță de numai două luni, care nu fusese hrănită de proprii părinți. Mai grav este faptul că micuța fusese abandonată încă de la naștere, însă asistenții sociali, din „grijă“ pentru viitorul copilului, i-au convins pe „iubitorii“ părinți să-l ia înapoi. Dacă aveau sau nu cu ce să-l hrănească, nu i-a mai interesat. Fetița de două luni a murit la Spitalul Județean de Urgență din Craiova după ce a fost adusă în stare gravă, fiind subnutrită și deshidratată. Medicii au făcut tot posibilul să o țină în viață pe micuța Georgiana, însă aceasta se afla într-o stare mult prea gravă pentru a se mai putea face ceva pentru ea. Fetița a decedat în urma unui stop cardio-respirator. „Copilul era într-o stare de deshidratare acută severă, subnutrit, cu distrofie severă. Era un copil clar neglijat. Era hrănit cu lapte de vacă la numai două luni de zile și cu ceai de romaniță“, a declarat Cristina Geormăneanu, medic la Spitalul de Urgență Craiova. Poate că fetița ar fi avut mai multe șanse de supraviețuire dacă ar fi ajuns într-un centru de plasament. Căci mama ei a abandonat-o încă de la naștere în spital. A stat acolo o lună de zile, dar apoi asistenții sociali au decis că merită „șansa“ să crească în familie și i-au convins pe părinți s-o primească acasă. Se pare că abia acum autoritățile au devenit interesate de situația părinților. Aceștia vor fi anchetați și, probabil, vor fi decăzuți din drepturi dacă se va dovedi că nu pot avea grijă de cei mici. Căci familia săracă mai are de crescut alți patru copii cu vårste cuprinse între doi și 20 de ani. În urmă cu cinci ani, au mai pierdut un copil. Se pare că nu a fost suficient un sacrificiu și, cine știe, poate nici acest al doilea nu este suficient ca autoritățile să ia măsuri drastice împotriva acestor părinți. Căci, în Romånia, totul este posibil.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

















