O moarte care spune totul

O intamplare răvăşitoare, de-a dreptul traumatizantă, ne-a relevat, pe o plajă din Neptun , o Romanie deloc -fascinantă-, şi -eternă- doar in apatia ei, in lipsa de reguli, de reacţie, in cinism. Am asistat la ceea ce ar fi trebuit să fie salvarea de la moarte a unui inecat.

Era o zi obişnuită de plajă, ultima dintr-un concediu imbacsit şi care mi-a forţat nervii din pricina asaltului de proastă-creştere tipic romanească etalată in toate formele ei pe plaja din Neptun. Deşi porţiunea la care mă refer este cunoscută ca -plaja scriitorilor- pentru că se află exact langă Vila -Zaharia Stancu-, aparţinand Uniunii Scriitorilor din Romania, pe această bucată de nisip, scriitorii au ajuns nişte exilaţi! Migrează aici, din pricina mizeriei infernale şi a mirosului ghiolurilor pline de resturi şi alge pe care le formează marea in faţa hotelurilor scumpe din Olimp, tot felul de lume. Oameni care vor să se vadă pur şi simplu, altfel nu inţeleg cum poţi vorbi la telefon pe cel mai ridicat ton despre afacerile tale din firmă sau cum poţi comanda un gin tonic la dublul preţului său de la terasă (aflată doar 10 metri mai incolo), fără să te simţi păcălit, numai pentru a-ţi fi adus pe şezlong!

?½n toată această mascaradă, mult prea preocupaţi de propria persoană şi de cum se vede ea in ochii celorlalţi, nimeni nu observă nişte gesturi disperate in larg, semn clar că cineva are nevoie de ajutor. Cand spun nimeni, chiar asta vreau să spun. Adică nici cei din apă, nici cei de pe plajă nu observă o mană care se ridică şi coboară şi un cap de om care se menţine cu greu la suprafaţă. Erau valuri cam de un metru, nu uriaşe, dar nici mici şi un zgomot puternic pe care-l face marea in astfel de situaţii. Ţaşnesc de pe plajă şi intr-o secundă sunt la malul mării unde ţip ca o apucată că cineva se ineacă, uitandu-mă in toate părţile după salvamari. ?½n cele două locuri – in stanga şi in dreapta plajei – unde trebuiau să fie salvatorii sunt doar două motociclete de apă pentru agrement şi nici o barcă de salvare. Langă ele, intr-un cort, un salvamar se prinde in sfarşit că se intamplă ceva. Şi de aici incepe dezastrul. Se uită agitat către barca salvării care se găseşte intr-adevăr in dreapta plajei, dar cam la vreo 300 de metri de el şi cam la 500 de cel care avea nevoie să fie salvat şi incepe să sufle in goarnă ca cineva dintre colegii lui să se sesizeze şi să mişte barca de pe loc. Prima mutare proastă, era evident că nu mai era timp pentru aşa ceva, pană ajungea barca, vaslind contra valurilor, ar fi fost prea tarziu, omul de-abia se ţinea la suprafaţă. ?½ntre timp, cineva din apă il susţinea cu mare greutate acolo in larg, făcand la randul său semne. Deja inecatul nu mai mişca. Salvamarul cu goarna se prinde intr-un tarziu că dincolo nu-l aude nici un coleg şi incepe să imbrace vesta de salvare, alt timp pierdut. Se aruncă in mare şi inoată voiniceşte alături de alt tanăr care incearcă şi el să ajungă contra valurilor la cei doi. ?½l aduc cu greu la mal, dar deja cu fiecare metru cu care inaintau, vedeam cum culoarea pielii lui se schimbă, omul avea apă in plămani şi incepea să fie o problemă de secunde vitale salvarea sa. Partea a doua şi cea mai sinistră a intamplării este insă aceasta: salvamarul nu ştia regulile exacte ale unei manevre de resuscitare, ii apăsa năuc pe inimă fără să incerce să-i bage şi aer in plămani. Omul arăta straniu şi nu avea nici o reacţie, se ducea in moarte. A apărut in final şi o asistentă, la fel de paralelă la acest capitol. Am inceput să ţip din nou după un medic adevărat care să ştie să facă o respiraţie gură la gură. Puteţi să credeţi că pe o plajă de 3.000 de oameni acesta nu exista?? Eu nu pot crede nici acum, e practic imposibil să nu găseşti un medic in ataţia oameni, decat dacă acesta nu te aude sau nu vrea să vină. Am ţipat in van, nimeni nu voia să-mi urmeze exemplul, glasul meu n-a fost auzit probabil decat vreo 100 de metri. Toţi se uitau ca la spectacol cum omul moare, dar nimeni nu a luat acea goarnă nefericită să strige după un doctor. Ba, cinic, cei doi poliţişti (studenţi!) care patrulau din cand in cand pe plajă s-au mai luat şi de mine: staţi, doamnă, liniştită, că s-a anunţat salvarea! Nu am inţeles la ce ar mai fi folosit salvarea, de vreme ce omul murea. Salvarea a venit după 20 de minute, -da, e decedat- a fost constatarea chiar din prima secundă a medicului.

Acestea sunt de fapt condiţiile pe minunatul nostru litoral, unde inchirierea unui şezlong şi a unei umbrele costă 300 mii lei , atat se poate face pentru viaţa unui om.

Aflu apoi că bietul inecat era un coleg de la -Ziua- – Florin Hurghiş (medic de formaţie), care ar fi putut fi salvat dacă existau salvamari, dacă in cabina crucii roşii (amplasată doar de două zile acolo deşi suntem in plin sezon) ar fi fost măcar o singură persoană, dacă bărcile de agrement (care ar fi făcut 3 secunde pană la el) s-ar fi pus in mişcare, dacă se găsea un medic, dacă! Dumnezeu să te odihnească, Doctore, tu ai fi ştiut sigur manevrele de resuscitare!