Viceprimarul Capitalei, Mircea Raicu, l-a deranjat, ieri, pe primarul general Sorin Oprescu prin declarația privind riscul opririi lucrărilor la stadionul „Lia Manoliu“ din cauza lipsei fondurilor. „Dacă nu se va găsi finanțare în următoarele două luni, lucrările la acest stadion ar putea fi oprite. În prezent există lucrări efectuate, dar neplătite în valoare de 16 milioane de lei“, a precizat Raicu. Totodată, acesta a spus că în bugetul Capitalei este prevăzută suma de zece milioane de euro pentru lucrările care se vor desfășura pe parcursul acestui an la stadionul „Lia Manoliu“. La începutul lucrărilor la acest obiectiv, s-a stabilit ca Guvernul să participe cu 80% din banii necesari realizării stadionului. Numai că, acum, a primit unele vești proaste de la Executiv: „Situația României din 2008 nu este aceeași cu cea din 2009“. Sorin Oprescu pare să nu știe decât faptul că există fonduri pentru marele stadion și că Guvernul îi va umple sacii cu bani pentru acest obiectiv. Deja, pe la colțurile Primăriei Capitalei, se vorbește că Oprescu a cam uitat de acest obiectiv, fiind mai interesat de instalarea de fântâni cu lumini în oraș și camere de luat vederi în cimitire.
Totodată, Raicu a declarat, ieri, că „într-adevăr nu se pot cere bani Guvernului atâta timp cât municipalitatea are bani pe care nu-i va folosi pentru anumite proiecte“. Potrivit viceprimarului Capitalei, din actuala situație s-ar putea ieși printr-o rectificare la bugetul Primăriei Capitalei, astfel încât, pentru început, „să poată fi folosiți banii pe care municipalitatea i-a alocat pentru proiecte care nu vor fi realizate, care nu au fost încă începute sau care nu-și justifică oportunitatea în situația actuală a economiei românești“. La rândul său, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, vede în declarațiile viceprimarului Mircea Raicu „minciuni“ care aduc „lupta politică la nivel administrativ“. Acesta a negat că nu ar exista fonduri pentru lucrările de la stadionul „Lia Manoliu“: „Pentru acest stadion există finanțare, precum și un document prin care Guvernul se angajează să participe în proporție de 80% cu bani pentru realizarea acestui obiectiv. Există o hotărâre a fostului primar general Adriean Videanu, o înțelegere între două înalte părți decizionale care este o chestiune de onoare în fața oamenilor“.
Toate acestea în condițiile în care Oprescu a afirmat, la sfârșitul săptămânii trecute, la șantierul stadionului, că toate facturile constructorului sunt plătite, doar că lucrările sunt întârziate cu 20 de săptămâni. Arena va găzdui în 2012 finala UEFA Liga Europa.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















