Home Social

Social

Social

Home Social

România ocupă locul al doilea în UE după creșterea costurilor cu...

 România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană (UE) după creșterea anuală din trimestrul al doilea a costurilor cu forța de muncă pentru o...

Peste 800 dintre absolvenții care au picat BAC-ul primesc deja indemnizație...

 Aproape 28.000 de absolvenți de liceu din 2011 s-au înregistrat ca șomeri, cei mai mulți în iulie și august, iar peste 800 dintre aceștia...

Funeriu: Competențele digitale ale elevilor vor fi testate la evaluarea națională...

Ministrul Educației, Daniel Funeriu, a declarat, vineri, că în învățământul obligatoriu evaluarea națională va include și evaluarea competențelor digitale ale elevilor, iar noul examen...

Peste 40% din cadrele didactice tinere vor să părăsească sistemul în...

Peste 40 la sută dintre cadrele didactice tinere vor să părăsească sistemul în următorii cinci ani, principalul motiv fiind salariul nemotivant, potrivit unui studiu...

Senatorii nu vor ca elevii să poarte uniformă

Legea deputatului PDL Cezar Preda, prin care se reglementa obligativitatea uniformelor școlare pentru clasele I-VIII, a fost respinsă, ieri, de Senat. Propunerea lui Preda...

Sorin Oprescu le dă bucureștenilor mici, circ și târguri, de ziua...

Edilul Sorin Oprescu s-a gândit să le dea bucureștenilor, „miticilor“ cum îi place lui să-i alinte pe cei care locuiesc în Capitală, adică pe...

Senatorii nu vor ca elevii să poarte uniformă

Legea deputatului PDL Cezar Preda, prin care se reglementa obligativitatea uniformelor școlare pentru clasele I-VIII, a fost respinsă, ieri, de Senat. Propunerea lui Preda...

Guvernul a dat undă verde reabilitării Cazinoului din Constanța

Guvernul a autorizat, ieri, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) să deruleze proiectul de consolidare și restaurare a Cazinoului Constanța, preluat în vara acestui...

Funeriu: Clasificarea universităților se va face în funcție de intensitatea activității...

După începerea școlilor ministrul Daniel Funeriu și-a suflecat mânecile și s-a apucat de treabă, de acestă dată are în vedere curățenie în universități. Acesta...

Muncitorii chinezi de la Palas Iași au ieșit din nou în...

Aproximativ 20 de muncitori chinezi au ieșit pe trotuarul din fața șantierului, în aripa de vest a Palatului Culturii, cu pancarte pe care au...

Îngrijorător! O persoană moare de diabet la fiecare șapte secunde, pe...

Potrivit Federației Internaționale a Diabeticilor, numărul cazurilor de diabet este în creștere. Oficiali din domeniul sănătății au apreciat ieri, în cadrul unei reuniuni la...

Crucea Roșie organizează, la București, concurs internațional de prim ajutor

Capitala țării va fi gazda unui evniment mai puțin obișnuit. La București se va desfășura competiția echipajelor de Prim Ajutor reprezentând capitalele țărilor din...

Muzeul Antipa își redeschide porțile

După doi ani de când a fost închis pentru reparații și pentru noi amenajări admiratorii de fosile  ale unor specii dispărute se vor pute...

Lăzăroiu: În 2-3 ani România va cheltui mai mult decât Grecia,...

Sebastian Lăzăroiu le-a spus, ieri, senatorilor din Comisia de muncă că este de părere că Grecia, Spania sau Italia își vor reduce în scurt...

Imnul național ar putea fi cântat în școli, în fiecare zi...

Imnul național va fi intonat obligatoriu în fiecare zi de luni în toate sălielede clasă din învățământul primar și gimnazial, iar drapelul va fi...

Companiile din România vor încetini ritmul angajărilor în ultimele trei luni...

Potrivit unui studiu al Manpower. companiile din România vor încetini ritmul angajărilor în ultimele trei luni ale anului, fiind prognozată o reducere de nouă...

Bucureștenii sunt mari amatori de stat la cozi

Doar una din 200 de persoane își achită facturile on-lineBucureștenii sunt dornici de cozile de de altădată, adică cele de pe vremea lui Ceușescu,...

Cele mai bune ocupații, domenii și orașe pentru a găsi un...

Piața locurilor de muncă din România este în continuă creștere, iar oportunitățile de angajare sunt mai bune acum decât în anii trecuți, susțin cei...

Fostul „soț” cercetat pentru act sexual cu o minoră

Un tânăr de 22 de ani din orașul sucevean Salcea este cercetat pentru act sexual cu o minoră, cazul fiind depistat de polițiști duminică,...

Șocant! Capul unei fetițe a fost sfârtecat de un câine ciobănesc

Tragedie într-o comună din județul Dolj. O fetiță în vârstă de un an și 11 luni, din comuna Gighera, a fost sfâșiată iar capul...

Funeriu le-a cerut părinților să se implice mai mult în educația...

Clopoțelul a sunat pentru peste 3.200.000 de elevi care au început, ieri, școala. Dintre aceștia, peste 652.000 sunt preșcolari, 814.000 sunt elevi...

Un turist rătăcit a fost salvat după nouă ore de căutări

Salvamontiștii din Bușteni l-au recuperat, ieri după-amiază, pe turistul care duminică seară a rămas blocat în Masivul Bucegi, la peste 1.500 de metri altitudine,...

Mioara Roman ar putea pleca din casa RA-APPS fără despăgubiri pentru...

Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat i-a venit aproape mintea la cap și asta după ce s-a decis că va scoate la vânzare imobile amplasate...

O stâncă a căzut pe un traseu din Făgăraș și a...

Salvamontiștii recomandă ca accesul spre vârful Negoiu din Munții Făgăraș, dinspre refugiul Călțun, să se facă pe rute alternative, după ce pe traseul prin...

Cercetătorii au pierdut urma pinguinului Happy Feet

Cercetătorii au anunțat ieri că au pierdut urma pinguinului imperial Happy Feet, devenit celebru în Noua Zeelandă, care ar fi putut sfârși în stomacul...

ANOFM are peste 10.000 de locuri de muncă disponibile

Potrivit datelor centralizate de ANOFM, la nivel național sunt înregistrate 10.336 de locuri de muncă, cele mai multe oferte fiind în București și în...

Arhiepiscopul Ioan Robu a leșinat în fața enoriașilor

Arhiepiscopul Ioan Robu este la Spitalul de Urgență Floreasca din Capitală, după ce, ieri dimineață, a leșinat în timpul slujbei de la Catedrala „Sfântul...

Mii de studenți români au lucrat în America, în vacanța de...

Tot mai mulți studenți români capătă experințe de viață peste hotare după ce s-au înscris în programe prin care lucrează, pe perioada vacanței de...

Anul școlar începe sub un nou auspiciu: o schimbare de mentalitate

Ai carte, ai parte! Clopoțelul va suna azi aducând odată cu el în afară de emoțiile și grijile pe care le au...

Un seism de 4,4 grade pe scara Richer s-a produs în...

Un seism de 4,4 grade pe scara Richer s-a produs, ieri, la ora 16.50, în Vrancea, după ce cu aproximativ 11 ore mai devreme...

Peste 80% dintre mediile de promovare la bacalaureatul din toamnă, între...

Peste 80% dintre elevii care au promovat sesiunea a doua a examenului de bacalaureat au obținut medii între 6.00 și 6.99, nefiind înregistrată nicio...

Țiganii au petrecut la Costești cu pistolul la brâu

Unul dintre participanții la sărbătoarea romilor de la Costești a fost ridicat de jandarmi întrucât avea asupra sa un pistol cu bile de cauciuc,...

ȘTIRILE ZILEI

Cetățenii pot trimite propuneri privind Programul de activitate al Curții de Conturi pentru anul...

Curtea de Conturi consideră dialogul cu cetățenii și societatea civilă un element important al dezvoltării instituționale. Implicarea părților interesate oferă o perspectivă...

De ce a fost menținut în arest Călin Georgescu. Judecătorii au analizat inclusiv pașaportul...

În motivarea hotărârii, magistrații explică faptul că decizia inițială de arestare preventivă rămâne relevantă pentru analiza necesității menținerii măsurii. Curtea de Apel a făcut trimitere...

Ordin: nimeni nu va fi obligat să-și legalizeze balconul și nici nu va fi...

Intrarea în vigoare a Legii nr. 169/2026 privind aprobarea Codului amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor (CATUC) a generat discuții și confuzii în spațiul public...

Adjunctul șefului Poliției Municipiului Râmnicu Vâlcea a fost arestat preventiv pentru corupție

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Pitești au dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore,...

Sindicaliștii au respins niște măriri certe de salarii în schimbul unor promisiuni iluzorii ale...

Dragoș Pîslaru, fost ministru la Fonduri Europene și Muncă, a explicat faptul că sindicaliștii n-au acceptat propunerea sa de Lege a salarizării, care ar...

Cazul de la Buzău arată că medicii care lucrează fără contract cu Casa de...

O practică întâlnită în spitalele românești este cea în care unii medici prestează servicii medicale, fără ca activitatea lor să fie acoperită în mod...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

fiul lui ciolacu

Exclusiv! UMF a încălcat Legea Învățământului, încadrându-l pe fiul lui Ciolacu direct titular

Filip-Andrei Ciolacu, fiul președintelui CJ Buzău, Marcel Ciolacu, s-a înscris anul acesta la concursul organizat de UMF Carol Davila pentru poziția de asistent universitar,...

Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziția „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”, care va...

Invitați: curatorul Damian Florea –Președinte al Fundației Jean Louis Calderon și Maria Munteanu – istoric de artă Fundația Culturală Ilfoveanu & Badea are plăcerea de...

Cetățenii pot trimite propuneri privind Programul de activitate al Curții de Conturi pentru anul...

Curtea de Conturi consideră dialogul cu cetățenii și societatea civilă un element important al dezvoltării instituționale. Implicarea părților interesate oferă o perspectivă...

Grindeanu le-a cerut pesediștilor să fie mai atenți cu petrecerile. Adică să nu mai...

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că regretă percepția creată în rândul oamenilor 'care au resimțit puternic măsurile de austeritate din ultimul an'...

Și Daniel Băluță și-a lăsat soția pentru una mai tânără cu peste 20 de...

În noiembrie 2025, Daniel Băluță vorbea emoționat despre soția și fiica sa, despre sacrificiile pe care familia le face pentru cariera lui politică și...

CITEȘTE ȘI

Sebastian Ghiță și-a dat 20 de milioane de euro pe mâna Elenei Udrea

Firmele lui Sebastian Ghită au câștigat de la Agentia pentru Protectia Mediului un contract IT de 20 de milioane de euro prin procedură de...