Solicitări
Aproape 800 de asistenţi medicali din judeţul Iaşi pleacă la muncă în străinătate. Ordinul Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România – filiala Iaşi a eliberat de la începutul acestui an, 21 de adeverinţe de malpraxis pentru cei care doresc să plece la muncă în străinătate. Aceste adeverinţe sunt documente care certifică faptul că solicitanţii nu au avut probleme pe linie profesională. Numai pe 24 şi 25 ianuarie au fost înregistrate 11 cereri pentru aceste documente. Destinaţia preferată a asistenţilor care îşi caută de lucru în afara ţării rămâne Italia, cei mai mulţi solicitanţi menţionând că au contracte în oraşele Torino şi Bologna. (I.S.)
Egalizare
După ce miercuri ordonanţa privind creşterile salariale din învăţământ a fost amânată pentru următoarea şedinţă de guvern, ieri, ministrul Mihail Hărdău a anunţat că s-a achitat de sarcina pe care o primise de la premierul Tăriceanu. Hărdău a spus că diferenţele salariale dintre profesorii universitari, cărora în 2004 le-au fost dublate retribuţiile, şi restul personalului didactic, au fost rezolvate, creşterile preconizate în 2007 fiind mai mari în cazul cadrelor didactice dezavantajate. El a precizat că a solicitat eliminarea discrepanţelor din 2004, când salariile profesorilor universitari au fost dublate, în detrimentul celorlalte categorii profesionale. Profesorii vor primi mai puţin prin aceste creşteri, iar suma va fi redistribuită în sistem la cei cu salarii mai mici, reducându-se discrepanţele din sistem şi eliminând inechitatea făcută celorlalte cadre didactice. (C.P.)
Litoral
Litoralul va avea întocmite până la 15 martie planuri de urbanism zonale, care vor reglementa amplasarea beach-barurilor şi construcţiilor provizorii destinate agrementului turistic. Directorul Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral, Ionel Manafu, a declarat pentru Mediafax că de prevederile din PUZ vor ţine cont agenţii economici care au închiriat spre exploatare sectoare de plaje de la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral. Planurile de urbanism zonale sunt în stadiul final de obţinere a avizelor de la Consiliul Judeţean Constanţa şi de la Oficiul de Cadastru, urmând a fi supuse aprobării în şedinţa din luna februarie a fiecărui consiliu local din localităţile de pe litoral.
TELVerde
Preşedintele Autorităţii pentru Protecţia Drepturilor Copiilor, Bogdan Panait, a anunţat că începând cu această lună, la Centrul de Coordonare a acţiunilor destinate copiilor străzii din Bucureşti funcţionează linia verde 0800.821.218, la care cetăţenii pot sesiza cazurile de copii aflaţi în stradă şi pot oferi informaţii despre problemele acestora. Centrul a fost inaugurat anul trecut şi funcţionează în subordinea Primăriei Generale a Capitalei, având ca scop monitorizarea situaţiei copiilor străzii din Bucureşti şi realizarea de acţiuni de informare la nivelul comunităţii în ceea ce priveşte problematica acestora. (A.A.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















