Reorganizare
Potrivit propunerii Directiei Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor Bucuresti de reorganizare a activitatii circumscriptiilor din Capitala, aprobata de conducerea Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, cele 26 de circumscriptii functionale pana acum au fost reduse la opt. Astfel, va exista cate o singura unitate pentru fiecare sector si alte doua pentru unitatile mari de depozitare, procesare si comercializare. Masura a fost determinata de necesitatea unei mai bune coordonari a activitatii, a simplificarii procedurilor de transmitere a informatiei, dar mai ales a reducerii cheltuielilor. (C.B.)
Colaborare
Institutul National de Administratie si Institutul Goethe din Bucuresti au semnat un protocol de colaborare ce vizeaza organizarea de cursuri de dezvoltare a cunostintelor de limba germana pentru incepatori si avansati. Cursurile se adreseaza inaltilor functionari publici si functionarilor publici de conducere si de executie din administratia centrala, care au atributii in domeniul afacerilor europene si relatiilor internationale. Astfel, in perioada octombrie-decembrie a acestui an, 106 persoane vor participa la cursurile de limba germana ale caror metode de predare sunt bazate pe un sistem intensiv de invatare prin comunicare. (Amos News)
Aniversare
Sub genericul -Dacia Augusti Provincia. Crearea provinciei-, Muzeul National de Istorie a Romaniei din Bucuresti organizeaza in perioada 13-14 octombrie 2006 o serie de manifestari prilejuite de implinirea a 1.900 de ani de la formarea provinciei Dacia. Cele doua zile vor fi marcate de o expozitie organizata in colaborare cu doua muzee de la Roma, o parada militara stradala si demonstratii de lupta, un simpozion national si mai multe lansari de carte. (C.B.)
Pensionari
Casa Judeteana de Pensii Vaslui a decis executarea silita a peste 1.200 de pensionari care nu si-au platit impozitele locale sau ratele la diverse banci. In cele mai multe cazuri, pensiile celor executati silit nu depasesc 500.000 de lei. Pentru recuperarea debitelor, Casa de Pensii face popriri pe o suma care poate reprezenta pana la doua treimi din pensie timp de cativa ani. De asemenea, pe adresa institutiei vasluiene sosesc zilnic adrese pentru executari silite, dar nu pot fi puse in aplicare deoarece nu au titlu executoriu. (Mediafax)
Proiect
Proiectul-pilot de restaurare a zonei umede Costuleni a fost finalizat, costurile lucrarilor ridicandu-se la suma de 400.000 de euro. Demarat in anul 2003, in parteneriat romano-olandez, proiectul a vizat refacerea zonelor umede specifice luncii, care au fost deteriorate de interventia omului. Demersul a constat in amenajarea unei zone protejate care sa devina habitat natural pentru animale, precum si in construirea a patru diguri impotriva inundatiilor. La inaugurarea oficiala a zonei umede au participat autoritatile locale, precum si numerosi specialisti in domeniul gospodaririi apelor. (A.B.)
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















