Home Social Peste 2,5 milioane de romani sufera de migrene

Peste 2,5 milioane de romani sufera de migrene

DISTRIBUIŢI

Durere de cap cumplita, intoleranta la lumina si zgomote, stare de greata, varsaturi, imposibilitatea de a tine capul drept si o paloare nefireasca a fetei, acestea sunt numai cateva dintre simptomele pe care peste 2,5 milioane de romani le cunosc pe propria piele. Simptomele se pot repeta, cu regularitate, in fiecare saptamana, o data la o luna sau la un interval de un an. Indiferent insa de interval, diagnosticul este acelasi: migrena. Specialistii sustin ca afectiunea este cea mai frecventa dintre suferintele neurologice si este rezultatul unui -defect- al organismului care nu poate distruge o substanta numita tiramina. Tiramina are rol vasodilatator la nivelul venelor si al arterelor, iar prin pulsatiile ce apar la nivelul creierului – unde alaturi de fata se afla cel mai mare numar de receptori pentru durere – provoaca simptomele specifice migrenei. Durerea nu va trece decat atunci cand se produce vasoconstrictia, adica venele si arterele revin la normal.

Englezii cheltuiesc 200 milioane de lire sterline pe an

De peste 4000 de ani, oamenii s-au plans de dureri de cap. Pe atunci, se credea ca durerile de cap provin de la demonii ce pusesera stapanire pe creier. Curiosii nu s-au multumit sa creada acest lucru si au vrut sa se convinga, sa -vada- demonii ce chinuiau mintile oamenilor. Martore in acest sens stau craniile trepanate ce dateaza din aceasta perioada. Abia in anul 460 i.e.n., parintele medicinei, Hipocrate, defineste notiunea de cefalee (durere de cap). Mai mult decat atat, la un moment dat, durerile de cap reprezentau pentru femeile din lumea buna un semn de noblete. In nici un caz nu ar fi putut fi afectata de migrena o persoana ce nu facea parte din nobilime. Trecand peste snobismul acelor vremuri, specialistii spun ca migrena reprezinta cea mai frecventa afectiune neurologica. Astfel, 8% dintre englezi sufera de migrena, statul britanic cheltuind circa 200 milioane de lire sterline pe an pentru aceasta afectiune (in aceasta suma intra medicatia, dar si zilele nelucrate si concediile medicale). Dovedindu-se mult mai vulnerabili decat vecinii lor, circa cinci-sase milioane de francezi (12% din populatie) se plang de cefalee. -In Romania nu s-au facut statistici in acest sens, dar, tinand cont de ponderea acestei afectiuni din totalul suferintelor neurologice cu care ne confruntam, cred ca ne situam in aceeasi proportie de 8-12%. De regula, cei mai ingrijorati de aceasta stare sunt intelectualii, care, s-a dovedit, suporta mult mai usor durerea la nivelul altor organe, dar se alerteaza atunci cand suferinta este la cap. De ce este capul mai sensibil decat restul corpului? Pentru ca la nivelul capului si al fetei sunt cei mai multi receptori pentru durere-, a explicat prof. dr. Cristian Popescu, seful Clinicii de Neurologie de la Spitalul de Recuperare.

Copiii cu migrena acuza dureri abdominale

Este important de stiut ca nu orice durere de cap inseamna migrena. Diagnosticarea acesteia se face dupa o serie de criterii si numai de catre medicul neurolog. Unul dintre acestea, care nu trebuie neglijat, este faptul ca simptomele se repeta cu o anumita periodicitate. Un migrenos poate face crize saptamanale, lunare sau anuale. Cele mai afectate de migrena sunt femeile, intr-o proportie de trei la unu comparativ cu barbatii, iar varsta la care se face preponderent simtita este intre 25 si 55 de ani. Dar, din nefericire, nici copiii nu sunt feriti de aceasta boala. Desi poate parea surprinzator, 5-6% dintre copiii cu varsta intre 10 si 15 ani sufera de migrena. La acestia, diagnosticul este mai greu de pus, chiar si de catre pediatru, pentru ca, spun neurologii, migrena poate imbraca aspecte diverse. De exemplu, desi copilul este in plina criza, acesta acuza, in loc de dureri de cap, dureri abdominale. -Principalul indiciu de migrena la copil este paloarea intensa a fetei, cum se spune in mod curent, el este alb precum hartia. Apoi, in timpul crizelor, copilul nu suporta zgomotul, lumina, asa ca, instinctiv, el se retrage intr-o incapere intunecoasa. Acesta poate fi un semnal de alarma pentru parinte. La aceste semne se adauga si durerile abdominale, care nu sant specifice numai migrenei-, a adaugat prof. dr. Cristian Popescu. Netratata, o criza migrenoasa poate dura intre 4 si 72 de ore, la adult, iar la copil cateva ore, rareori, chiar pana la 12 ore.

Consumul de banane poate declansa o criza

Ereditatea, sexul si varsta sunt principalii factori incriminati in aparitia migrenei. Exista insa si acea categorie de factori ce pot declansa criza la migrenosi. Este vorba de factorii externi (lumina puternica, caldura excesiva, zgomot intens, atmosfera poluata, unele alimente precum banane, ciocolata, branza fermentata etc.), fiziologici (ciclu menstrual, modificari ale presiunii arteriale, modificari de temperatura), psihologici (stres, anxietate, manie, depresie).

In 50% pana la 90% din cazuri este pusa in discutie ereditatea. Mare parte dintre cei ce se plang de astfel de dureri de cap provin din familii in care cel putin unul dintre parinti a suferit de migrena. Pe de alta parte, exista o constitutie migrenoasa prezenta la persoane ambitioase, perfectioniste, inteligente. In sfarsit, testul privind efectul ergotaminei, un preparat foarte eficient pentru calmarea crizelor migrenoase, reprezinta, de asemenea, un element ce ajuta la diagnosticarea migrenei.

Aceste criterii au fost stabilite in 1968 de catre reputatul neurolog A. Friedman si sunt valabile si in prezent, specialistii fiind de parere ca, daca sunt indeplinite cinci dintre cele sapte criterii mentionate, se poate vorbi de migrena clasica. Migrena comuna prezinta aceleasi semne, mai putin tulburarile vizuale. -Este foarte important de stiut ca, intotdeauna, un diagnostic corect nu poate fi pus decat de catre medicul neurolog. Acesta, pe baza informatiilor obtinute de la pacient, care poate sesiza toate aceste simptome, va putea stabili diagnosticul-, spune seful Clinicii de Neurologie.

Exista doua tipuri de tratamente pentru migrena: cel de atac, care este indicat numai in timpul crizelor, si cel de fond, pentru prevenirea acestora. Dar, de oricare dintre ele ar fi nevoie, acesta trebuie urmat numai la indicatia unui medic de specialitate. Tratamentul de atac trebuie sa se faca inca de la inceputul crizei, care, de obicei, debuteaza cu o stare de indispozitie, de depresie. Pot fi folosite medicamente usoare ca Aspirina, Paracetamol (in special la migrena copilului), Indometacin, Fasconal. Medicamentul clasic, folosit in tratarea migrenei, este Tartratul de ergotamina (Cofedol), dar nu mai mult de patru comprimate pe zi, recomanda medicii neurologi.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.