Acasă Social Peste 61.700 de copii instituţionalizaţi, aproape 7.000 declaraţi adoptabili în ultimii trei...

Peste 61.700 de copii instituţionalizaţi, aproape 7.000 declaraţi adoptabili în ultimii trei ani

DISTRIBUIȚI

Peste 61.700 de copii sunt în sistemul de protecţie specială, iar în ultimii trei ani, aproape 7.000 au fost declaraţi adoptabili, însă mai puţin de 2.000 dintre ei au fost încredinţaţi unor familii atestate să adopte, rezultă dintr-o analiză făcută de Asociaţia Ador Copiii.

Reprezentanţii Asociaţiei Ador Copiii au prezentat luni, cu ocazia Zilei Naţionale a Adopţiei, sărbătorită oficial pentru prima dată, o analiză făcută în urma centralizării datelor transmise de aproape toate Direcţiile de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din ţară, cu excepţia DGASPC Ilfov şi Satu Mare, de către toate tribunalele din ţară şi de fostul Oficiu Român pentru Adopţii. Din documentul citat, care cuprinde date din perioada 2011-2013, rezultă că a scăzut numărul copiilor care intră anual în sistemul de protecţie specială, fiind cu aproximativ 500 mai puţini în 2013 faţă de 2011, dar se menţine ridicat numărul copiilor părăsiţi în unităţi sanitare şi maternităţi, media anuală fiind de aproximativ 1.400. În urma analizei făcute s-a constatat că există o diferenţă uriaşă între judeţe în privinţa numărului de dosare prelucrate de managerii de caz pentru stabilirea finalităţii planului individualizat de protecţie (PIP) – de la 2.749 în judeţul Vaslui la 24 în judeţul Sălaj -, dar şi în privinţa numărului de copii reintegraţi în familia naturală. Organizaţia neguvernamentală semnalează şi numărul foarte mic al dosarelor care au ca finalitate adopţia, arătând că o astfel de soluţie a fost dată în trei ani pentru 6.933 de copii. În ce priveşte sistemul de adopţii, din raport reiese că numărul de specialişti din serviciile de adopţii este mic, la nivel naţional, la fel de redus fiind şi numărul de atestate – 4.658 în trei ani, dar şi cel al încredinţărilor în vederea adopţiei – 1.917 copii încredinţaţi familiilor adoptive în trei ani. Pe de altă parte, Asociaţia Ador Copiii semnalează numărul foarte mare de respingeri la invitaţia de potrivire cu un copil adoptabil al unei familii atestate (90 în Sectorul 1 Bucureşti, 35 în Sălaj), precum şi numărul foarte mare de familii care au respins potrivirea cu un copil adoptabil, media anuală a celor trei ani fiind de 289 de familii.

În raportul citat se mai arată că, în ultimii trei ani, au intrat în sistemul de protecţie specială peste 23.000 de copii. Astfel, în anul 2011 au intrat în sistem 8.062 de copii, 1.432 dintre ei fiind părăsiţi în maternităţi şi alte unităţi sanitare, în 2012 au intrat în grija statului alţi 8.301 de copii, 1.474 fiind abandonaţi în maternităţi şi unităţi sanitare, iar anul trecut (până în luna septembrie) au intrat în sistem alţi 7.627 de copii, 1.051 fiind lăsaţi în maternităţi şi spitale. „La sfârşitul anului 2013, erau 61.749 copii în sistemul de protecţie specială”, se arată în documentul citat.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.