
Specialiștii avertizează asupra riscurilor la care se expun tinerii atunci când confundă viața virtuală de pe internet cu cea reală. Pericolele pot veni de oriunde în imensa lume virtuală, astfel că părinții trebuie să fie mai atenți la activitatea copilului pe calculator.
Discuțiile cu străinii sau, mai mult, întâlnirile cu persoanele necunoscute îi expun pe cei mici unor riscuri enorme. Ultimele studii arată că 90 la sută dintre aceștia sunt jigniți pe rețelele de socializare. Pentru a scăpa de probleme și pentru o informare corectă cu privire la impactul internetului asupra tinerilor există o linie telefonică gratuită pusă la dispoziție de RCS-RDS împreună cu Asociația „Salvați Copiii”. Aici, specialiștii pot oferi cele mai bune sfaturi pentru astfel de situații. Într-un studiu al Asociației „Salvați Copiii”, din cei aproape o mie de copii chestionați, 90 la sută au spus că folosesc frecvent internetul și rețelele de socializare, 45 la sută au admis că au vorbit online cu necunoscuți, iar peste 22 la sută și-au dat întâlnire cu persoane cunoscute pe internet. Cei care au astfel de probleme pot suna la numărul de telefon 031.80.80.00 și vor fi ajutați de specialiștii Asociației „Salvați Copiii”. „La linia de consiliere răspunde un psiholog avizat în lucrul cu copiii, le oferă consiliere, le explică să nu-și facă griji, orice problemă ar avea o rezolvăm împreună”, declară Andreea Pufu, reprezentant al Asociației „Salvați Copiii”.
Asociația „Salvați Copiii” a făcut un tur prin liceele din București pentru ca specialiștii să le explice elevilor că viața online nu trebuie confundată cu cea reală.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















