Home Social Prea puțini bani pentru școli

Prea puțini bani pentru școli

DISTRIBUIŢI

 

Jumătate dintre școli susțin că veniturile de care dispun sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile, iar 60% dintre directori consideră, de asemenea, insuficient nivelul veniturilor asigurat prin formula de finanțare pe bază de cost standard pentru preșcolar sau elev, potrivit unui studiu.

 

Conform studiului „Finanțarea sistemului de învățământ preuniversitar pe baza standardelor de cost: o evaluare curentă din perspectiva echității”, realizat de UNICEF și Institutul de Științe ale Educației, 47% dintre școlile investigate au indicat faptul că veniturile de care dispun sunt insuficiente pentru a acoperi nevoile, iar 60% dintre directorii chestionați consideră că nivelul general actual al veniturilor asigurat prin formula de finanțare pe baza de cost standard per preșcolar sau elev este insuficient.

 

Inițiatorii cercetării arată că, pe categorii principale de buget, dificultățile școlilor țin de aproape toate categoriile principale de cheltuieli, respectiv de personal, cele cu formarea continuă a cadrelor didactice din școală, cele pentru bunuri și servicii, dar și cele pentru programe naționale pentru categorii specifice de elevi sau consumabile și materialele didactice de bază.

 

 

Același studiu relevă că școlile care au dimensiuni reduse (sub 300 de elevi) și care funcționează în comunități dezavantajate socio-economic au, în prezent, situația cea mai vulnerabilă în ceea ce privește finanțarea.

 

„Aceste școli trebuie să își îmbunătățească situația curentă (în ceea ce privește prevenirea abandonului și absenteismului, rezultatele școlare, dezvoltarea profesională a profesorilor etc.), cu toate acestea dispun în prezent de un buget foarte redus în comparație cu nevoile. Cel mai ridicat grad de risc privind sub-finanțarea îl au școlile care în ultimii ani și-au pierdut statutul de școală independentă, având un efectiv total de elevi sub cel minim necesar pentru a își păstra personalitatea juridică”, spun realizatorii studiului.

 

 

Urmare a rezultatelor cercetării, inițiatorii recomandă „revizuirea formulei actuale și includerea în mecanismul de finanțare a unor noi coeficienți de corecție, care să asigure resurse adecvate școlilor cu un număr ridicat de elevi în risc de excluziune”.

 

O altă recomandare are în vedere faptul că finanțarea de bază trebuie să țină cont și de factori specifici elevilor și școlii, dar și de adaptări sau dezvoltări curriculare.

 

 

Finanțarea poate să fie realizată sub forma unor programe multi-anuale care să permită corelarea resurselor suplimentare alocate cu o serie de indicatori de performanță”, mai spun ințiatorii studiului.

 

O altă recomandare vizează promovarea unui mecanism de finanțare care stimulează calitatea și care „premiază” în mod direct acele școli care dovedesc în mod măsurabil că înregistrează un progres în educația elevilor cu oportunități reduse, în risc major de abandon.

 

Cercetarea a fost realizată în perioada cuprinsă în perioada mai – octombrie 2013, în 77 de școli din toate zonele geografice ale țării (31 de județe), în care învață peste 30.000 de copii care au făcut parte din campania UNICEF „Hai la școală!”.

 

 

 

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.