Acasă Social Premierul, invitat sa puna temelia unei dubioase afaceri de familie a capilor...

Premierul, invitat sa puna temelia unei dubioase afaceri de familie a capilor locali din PDSR

DISTRIBUIȚI

Primele santiere de locuinte de dupa 1989 destinate tinerilor au fost inaugurate ieri la Focsani si Bacau, cu mult fast, de catre premierul Adrian Nastase si ministrul lucrarilor publice, Miron Mitrea. Prin manifestarea grandioasa desfasurata in municipiul de resedinta al judetului Vrancea, guvernantii ofera opiniei publice un asa-zis exemplu de protectie sociala, care ascunde de fapt o afacere dubioasa. Societatea MBM Construct *95 SA, desemnata prin licitatia organizata de municipalitate sa construiasca locuinte ieftine in perimetrul care se va numi -Ansamblul Tineretului-, a cedat deja aproape jumatate din lucrari in valoare de peste 75 miliarde de lei, in subantrepriza, firmelor de constructii -Arco-, a primarului Decebal Bacinschi, si -Danira Solar-, a viceprimarului Dan Radovici, amandoi membri ai PDSR. Castigatorul licitatiei cu cantec a fost anuntat chiar de catre primarul Decebal Bacinschi, care a si precizat ca punctajul obtinut de firma amintita a fost maxim: 700 de puncte din tot atatea posibile, atat pentru oferta de constructii de locuinte, cat si pentru retelele exterioare, la aceeasi investitie. Seful Executivului local a mai spus ca una dintre cele trei societati inscrise la licitatie, si anume SCCM, a fost descalificata, neindeplinind conditiile de participare. De fapt, era vorba de cifra de afaceri medie pe ultimii trei ani, 62,3 miliarde de lei, fata de cele 65 cerute de edili. Cealalta firma participanta la licitatia Primariei, Rotary Constructii SRL din Bucuresti, a pierdut si ea la puncte in fata MBM Construct, care este din Focsani.

Societatea MBM Construct *95 SA este inscrisa si la licitatia care va fi organizata de ANL pentru construirea a 53 de vile care vor completa peisajul Cartierului Tineretului. Despre toate acestea nu s-a suflat insa nici o vorba la festivitatile desfasurate in conditii de maxima securitate, ieri, la Focsani.

Edilii Focsaniului se infrupta dintr-o licitatie -bumerang-

MBM Construct *95 SA a fost desemnata oficial antreprenorul celei mai mari investitii din Focsani, viitorul cartier al Tineretului. Anuntul a fost facut chiar de catre primarul Decebal Bacinschi, care a si precizat ca punctajul obtinut de firma amintita la licitatie fost maxim: 700 de puncte din tot atatea posibile, atat pentru oferta de constructii de locuinte, cat si pentru retelele exterioare la aceeasi investitie.

Seful Executivului local a mai spus ca una dintre cele trei societati inscrise la licitatie, si anume SCCM, a fost descalificata. -Societatea nu a indeplinit conditiile de participare. Este vorba de o cifra de afaceri medie pe ultimii trei ani de 62,3 miliarde de lei, fata de cele 65 de miliarde cerute de noi. SCCM are si restante la plata taxelor si a impozitelor-, a declarat Decebal Bacinschi.

Cealalta firma participanta la licitatia Primariei, Rotary Constructii SRL, a pierdut, in schimb, la puncte in fata castigatorului declarat, MBM Construct. Societatea bucuresteana, necunoscuta in Vrancea, a obtinut doar 665,2 puncte la licitatia pentru constructii de locuinte si 564,69 puncte la cea pentru retelele de utilitati. Primarul Bacinschi nu a exclus posibilitatea ca oferta MBM pentru constructiile de locuinte ale municipalitatii (costuri de 75,667 miliarde si termen de executie 17 luni) sa poata fi schimbata pe parcurs, -daca vor interveni modificari in privinta solutiilor tehnice sau aparitia unui necesar suplimentar de lucrari-. Sursele de finantare a investitiei din Cartierul Tineretului vor veni din trei directii: ANL, fondul special alocat de Guvern constructiilor de locuinte si bugetul municipalitatii. Societatea MBM Construct *95 SA este inscrisa si la licitatia care va fi organizata de ANL pentru locuintele construite in regim de credit ipotecar. Miza licitatiei programate pentru 6 aprilie la Bucuresti este constructia celor 53 de vile care vor completa peisajul Cartierului Tineretului.

-Monitorul- a aflat si numele subantreprenorilor care vor lucra pe santierul -Tineretului- cu MBM Construct, lista care nu constituie o surpriza decat pentru cei neavizati. Firma -Arco-, a primarului Decebal Bacinschi, si -Danira Solar-, a viceprimarului Dan Radovici, vor fi si ele pe statele de plata a antreprenorului general. Cele doua societati amintite, impreuna cu Lefter Construct vor asigura 40% din lucrarile de constructii de pe santier. -MBM Construct va asigura celelalte 60 de procente din lucrari-, au precizat reprezentantii MBM. Managerul antreprenorului general, Andrei Tanase, a dezvaluit si celelalte societati care vor fi parte la lucrari. Este vorba despre Prometec Focsani – pentru instalatiile electrice, Comat Vrancea – pentru aprovizionarea cu materiale si Nistral Tecuci – pentru reteaua de gaze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.