Incepand din martie, o data cu topirea zapezilor din zona de munte si a inceperii ploilor abundente, debitul mare inregistrat de raul Aries a inceput sa care in aval gramezi de pet-uri si alte deseuri colectate de pe malurile raului. In acest sens, din cele 44 de comune si orase strabatute de Aries, Garda de Mediu, in colaborare cu autoritatile locale, a efectuat controale in 30 de localitati.
De la inceputul anului, din cauza nerespectarii normelor de protectie a mediului, in judetele traversate de Aries – Cluj si Alba – s-au aplicat numeroase avertismente, dar si sanctiuni. In ultimele doua saptamani au fost avertizate primariile comunelor Iara si Baisoara, iar ieri, o echipa din care facea parte si directorul Sistemului de Gospodarire a Apelor Alba, ing. Traian Matis, si sefa sistemului hidrotehnic Aries, ing. Doina Popovici, se afla intr-o actiune de control la groapa de gunoi de la Abrud. Surse oficiale ne-au declarat ca, pentru gravele nereguli constatate, se vor aplica sanctiuni drastice. De asemenea, contactat telefonic, Aurel Pana (foto), directorul general al Administratiei Nationale Apele Romane, ne-a declarat ca -primarii din localitatile strabatute de Aries, daca nu se ingrijesc sa curete malurile de gunoaiele aduse de ape, in special de PET-uri, si sa respecte normele de protectie a mediului, risca amenzi de pana la 200 milioane de lei-. Deja, in ultimele trei saptamani, de pe Valea Ariesului s-a strans circa 800 tone de gunoaie. O situatie deosebita se afla la Abrud, unde apele Ariesului au depozitat o mare cantitate de gunoaie, iar societatea de salubritate detine numai o singura remorca pentru transportul acestora.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















