Home Social Primarul „Almanahe” vrea să demoleze fostul sediu al Mișcării Legionare

Primarul „Almanahe” vrea să demoleze fostul sediu al Mișcării Legionare

DISTRIBUIŢI

Primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, continuă șirul abuzurilor fără a fi, din păcate, tras la răspundere pentru faptele sale. Anul trecut, Primăria Sectorului 5, bineînțeles cu știința primarului „care este“, a emis o autorizație de desființare a unui imobil de patrimoniu. Din fericire, clădirea este încă în „picioare“, chiar dacă parțial a fost distrusă. Asociația pentru Memorie Identitară „Carpații“ a postat pe site-ul petitieonline.ro o petiție adresată Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice (CNMI), din cadrul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național (MCPN), Primăriei Sectorului 5, Primăriei Municipiului București și Prefecturii București, în speranța că vor salva Casa General Gheorghe Cantacuzino. În petiție se arată că, la data de 22 iunie 2009, Primăria Sectorului 5 a emis autorizația de desființare nr. 247, avånd ca obiect imobilul situat în Str. Gutenberg nr. 3, avånd ieșire și în Splaiul Independenței nr. 30.  Reprezentanții  Asociației pentru Memorie Identitară „Carpații“ au aflat, abia pe 4 ianuarie 2010, despre intenția primarului Vanghelie de a desființa această casă, „în urma contactării firmei Gis Group, care se ocupă cu intermedierea vånzării imobilului“. După o săptămånă, Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din Romånia (ProDoMo) a depus la Direcția pentru Cultură și Patrimoniu Național (DCPN) a Municipiului București o cerere de clasare în regim de urgență pentru Casa General Gheorghe Cantacuzino. În argumentația din această cerere se arată că imobilele vizate au „o valoare istorică ridicată, fiind pe vremuri reședința generalului Gheorghe Zizi Cantacuzino – supranumit «Grănicerul», prinț valah din nobila familie a Cantacuzinilor, nepot de gradul doi al lui Gheorghe Grigore Cantacuzino – «Nababul»“.
Clădirea de patrimoniu – lăsată
fără uși și plafon
La solicitarea DCPN București, arhitectul Adrian Crăciunescu a realizat un studiu necesar clasării clădirii din Str. Gutenberg nr. 3, iar acesta a recomandat clasarea imobilului. Cazul clasării Casei General Gheorghe Cantacuzino a ajuns și în analiza Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice, urmånd ca acest for să ia o decizie.
După ce Asociația pentru Memorie Identitară „Carpații“ a aflat despre autorizația de desființare a imobilului de patrimoniu a deschis o acțiune la Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul 922/302/ 2010, prin care solicită suspendarea acestei autorizații, eliberată de Primăria Sectorului 5. În condițiile constatării începerii demolării, asociația a deschis o acțiune și la Tribunalul București, prin care solicită sistarea lucrărilor de desființare a imobilului, pånă la soluționarea pe fond a cauzei. În urmă cu două zile, însă, reprezentanții Asociației „Carpații“ au constatat că s-a început desființarea imobilului din str. Gutenberg nr. 3, fiind distruse canaturile, tocurile ușilor, cercevelele și plafonul dintre parterul și demisolul clădirii. Semnatarii petiției solicită autorităților să oblige actualul proprietar al imobilului, respectiv SC Sfera Imobiliare SRL, să oprească imediat lucrările de demolare începute la acest imobil.
Cel care a locuit în această casă, prințul Zizi Cantacuzino, din 1935 și până la moarte, în 1937, a fost președinte al Partidului „Totul pentru țară“, alcătuit din foștii membri ai Gărzii de Fier. De altfel, între 1932 și 1938, în reședința sa din Str. Gutenberg nr. 3 a funcționat sediul Mișcării Legionare.

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.