Printr-o notificare trimisa Companiei Nationale -Apele Romane- Constanta, primarul municipiului Constanta, Radu Mazare, solicita -restituirea tuturor terenurilor ce constituie Plaja Modern si care pot fi restituite ca atare, conform Legii 10/2001 si Legii 215/2001 a administratiei publice locale-. Ulterior, edilul-sef al Constantei revine, cerand -restituirea tuturor terenurilor ce constituie plaja, in suprafata de 225,5725 ha, si care, conform Legii 10/2001, sunt libere de constructii si se pot restitui ca atare, situate in zona cuprinsa intre Lacul Tabacariei, Marea Neagra la est, Hanul Piratilor la nord si lacul Siutghiol la vest-.
Revendicari pe acte… aproape seculare
Cererile au surprins atat -Apele Romane-, cat si Ministerul Apelor si Protectiei Mediului. Primarul Mazare mentiona in cea de-a doua solicitare ca plajele revendicate -fac parte din terenul transmis in proprietatea municipiului Constanta de catre Ministerul Agriculturii si Domeniilor, in baza proceselor-verbale din 28.04.1905 si 8.04.1935-. De asemenea, precizeaza ca transmiterea terenului s-a facut in urma Deciziei 25/30.12.1905, a Consiliului Comunal al Primariei Orasului Constanta, aprobata prin Decretul 761/1906-. Gospodarul sef al Constantei incearca sa-si argumenteze cererea de retrocedare prin aceea ca -in Jurnalul Consiliului de Ministri nr. 1270 din 19.08.1905, Ministerul Agriculturii si Domeniilor cedeaza comunei Constanta intreaga suprafata cuprinsa intre lacul Siutghiol, Marea Neagra, Lacul Tabacariei si satul Mamaia-.
In prezent, plajele de pe litoralul romanesc al Marii Negre se afla in administrarea Companiei Nationale -Apele Romane-, care, la randul sau, le-a inchiriat, pe diverse perioade de timp, unor agenti economici.
-Primarul nu cunoaste legea-
Petre Marinescu, directorul general adjunct al CN -Apele Romane-, ne-a declarat transant: -Primarul Radu Mazare nu cunoaste legea, intrucat plajele nu fac obiectul Legii 10/2001. Daca s-ar fi uitat bine, ar fi vazut ca legea prevede ca pot fi retrocedate bunurile si imobile preluate abuziv in perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. De altfel, terenul revendicat a fost transmis in proprietatea Primariei de catre o institutie a statului, respectiv Ministerul Agriculturii si Domeniilor, prin procesele-verbale din 1905 si 1935-.
In notificare, Radu Mazare mai sublinia ca terenul a fost destinat constructiei de vile, in vederea infrumusetarii statiunii Mamaia. De asemenea, in cererea de retrocedare a Plajei Modern, edilul-sef mentioneaza ca Primaria Constanta a contribuit in anii *30-*40 cu bani la modernizarea acestei zone.
La randul sau, Aurel Constantin Ilie, ministrul apelor si protectiei mediului, a precizat foarte clar ca plajele nu pot fi retrocedate Primariei Constanta in baza Legii 10/2001: -Plajele pot trece la Primarie numai printr-o hotarare a Parlamentului-.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















Aratati un singur act in care cineva este fost propietar de plaja. Unul singur.