Profesoara din județul Mureș, devenită celebră după scandalul din februarie în care a pălmuit un polițist, în grupul școlar din Sånpaul, omul legii răspunzånd în același mod, va reveni la catedră din toamnă, în urma unei decizii a Comisiei de disciplină din Ministerul Educației.
Acțiunea de demitere din funcție, intentată de școala generală din Sånpaul și aprobată de directorul școlii din Gheorghe Doja, a fost contestată de profesoara de limba și literatura romånă imediat după incident. Ministerul Educației a admis contestația și a decis să o sancționeze cu avertisment și a hotărât repunerea ei în drepturi ca profesor titular.
„Își va relua activitatea acolo unde este titular, la catedra de limba și literatura romånă de la școala din Gheorghe Doja“, a declarat Dumitru Matei, șeful Inspectoratului Școlar Județean Mureș. Acesta a mai precizat că decizia de repunere în drepturi a fost trimisă și școlii din Gheorghe Doja. „Unitatea de învățămånt trebuie să se conformeze deciziei organului ierarhic superior, singura care ar putea să facă o contestație fiind școala unde profesoara este titulară“, a mai explicat șeful ISJ Mureș.
Polițistul, chemat să aplaneze conflictul dintre două cadre didactice, a fost plesnit de către profesoară, însă el nu s-a lăsat mai prejos și a lovit-o cu palma. Scandalul a devenit cunoscut după ce o echipă de reporteri a filmat întregul incident. Agentul de poliție, în vårstă de 28 de ani, a fost supus unei anchete, el fiind sancționat cu amånarea promovării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de doi ani.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















