Atenţie, operatori economici! Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) pare pusă pe fapte mari, începand din acest an. Spunem pare, deoarece nu ar fi prima dată cand autoritatea menţionată anunţă măsuri drastice pentru operatorii care -nu-şi respectă- clienţii, însă nu puţini dintre noi s-au confruntat cu probleme -minore-, de care, probabil, nu a avut timp să se ocupe. -Nu ştim dacă aşa a fost pană acum-, a declarat ieri preşedintele ANPC, Marian Zlotea, -dar noi vă spunem ce va fi de anul acesta-. -Om trăi ş-om vedea-, spunem la randul nostru, cu speranţa că nu vom mai aştepta zile întregi operatorul de cablu să vadă de ce -nu merge netul- pentru care am plătit sau nu va mai trebui să pierdem nişte bani cheltuiţi pe o cursă de zbor întarziată sau amanată.
Dincolo de vorbele mari , cu care ne-am obişnuit deja, de genul -armonizarea legislaţiei în vigoare cu cea a UE-, -mai mult respect pentru consumator-, reprezentanţii ANPC au anunţat ieri şi cateva reglementări concrete, cuprinse în noul pachet de măsuri. Printre acestea, controalele de weekend la o serie de agenţi economici, ca urmare a faptului că tot mai mulţi consumatori reclamă serviciile de sfarşit de săptămană ale unor prestatori de servicii, cu precădere ale restaurantelor. Potrivit lui Zlotea, echipele de control vor verifica operatorii economici sambăta şi duminica, deoarece atunci sunt şi cele mai multe -incidente-. Autoritatea a anunţat ieri şi deschiderea unei linii gratuite non-stop (0800.080.999), ce va prelua toate reclamaţiile consumatorilor. În plus, ANPC atrage atenţia agenţilor economici că nu vor mai avea nici o scuză atunci cand încalcă prevederile legale, deoarece -nu au ştiut- etc., întrucat aceştia vor avea la dispoziţie o linie, de asemenea, gratuită (0800.888.881), la care pot cere toate informaţiile legate de legislaţie.
Plata cablului în avans, interzisă
Vicepreşedintele ANPC, Gheorghe Ciubotariu, i-a avertizat şi pe operatorii de cablu care percep plata în avans a abonamentului că această modalitate de plată e interzisă. Lucru corect, dacă stăm să ne gandim că nu poţi impune o taxă pentru un serviciu neprestat încă. Pe de altă parte, reprezentanţii Consiliului Concurenţei au declarat că asemenea reglementare nu figurează ca fiind sau nu interzisă, însă, spun ei, doar un singur operator de cablu mai percepe aşa ceva. Alo, ANPC-ul?
Preşedintele ANPC a mai anunţat ieri că -va avea grijă- şi de acele companii aeriene ce prejudiciază pasagerii prin refuzul la îmbarcare, anularea sau întarzierea zborurilor. -Dacă le vor fi încălcate drepturile, pasagerii îşi vor primi înapoi banii-, a subliniat preşedintele ANPC, deoarece -operatorii trebuie să-şi asume cursele şi să nu le întarzie-.
Protecţia consumatorului – materie de liceu?
Începand cu anul şcolar 2007-2008, programa de învăţămant liceal va cuprinde şi disciplina -protecţia consumatorului-, care va include programe de educare şi aspecte ale protecţiei consumatorilor, mai susţin reprezentanţii ANPC. Contactat telefonic, ministrul educaţiei, Mihail Hărdău, a spus că -specialiştii MEdC analizează această posibilitate şi imediat ce se va lua o hotărare, aceasta va fi comunicată-.
Bricheta -rezistentă la copil- CASETA
Ca noutate absolută în Romania, reprezentanţii ANPC au anunţat ieri că luna martie le va aduce părinţilor un mărţişor original: bricheta -rezistentă la copii-. Mai concret, noul model de brichetă ce urmează a fi scos pe piaţă va fi prevăzut cu un dispozitiv special, care să -nu permită acţionarea de către copil-. În ce va consta acest dispozitiv şi cum va arăta el, nici reprezentanţii autorităţii menţionate nu prea ştiu să spună, cert e că măsura are un cadru legal -european- – Decizia Comisiei 206/502/EC, care impune noul model -child resist lighter- şi scoaterea din uz a vechilor brichete. În plus, va trebui să spunem adio şi brichetelor -fantezie-, sub formă de arme, maşini etc., considerate nesigure.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info


















