Conform Raportului Global al Dezvoltarii Umane, Romania a facut un progres remarcabil, reusind sa treaca in acest an din grupul tarilor mediu dezvoltate, in randul celor cu dezvoltare umana ridicata. Astfel, daca in 2005 se situa pe locul 64 la nivel global, anul acesta Romania ocupa un onorant loc 60. Reprezentantul Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Roxana Suciu, a explicat ieri, cu ocazia conferintei de presa dedicate Programului Fondului Global de Mediu de Granturi Mici, ca Raportul Global al Dezvoltarii Umane este realizat de catre experti ai PNUD, pe baza statisticilor intocmite la nivel mondial. Roxana Suciu a mai adaugat ca acest raport are ca punct de plecare un cumul de indici, precum produsul intern brut (PIB), speranta de viata la nastere, rata de inscriere in invatamant, implicarea femeilor in viata politica etc. Potrivit reprezentantului PNUD, factorii care au favorizat trecerea Romaniei in grupul tarilor puternic dezvoltate au fost cresterea PIB si rata de cuprindere in invatamant, acesta din urma incluzand si o rata redusa a abandonului scolar. Ambasadorul ONU in Romania, Soknana Han Jung, reprezentanti ai PNUD si ai Ministerului Mediului au subliniat ieri importanta programului Fondului Global de Mediu de Granturi Mici. In cadrul acestui program, 35 de proiecte de mediu au beneficiat din 2004 pana in prezent, de cofinantare nerambursabila din partea GEF, proportia recomandata intre finantarea monetara si cea in natura fiind de 50:50. Proiectele sunt dezvoltate de catre ONG-uri si organizatii comunitare, in parteneriat cu autoritatile centrale si locale, institutii de cercetare etc., si vizeaza conservarea biodiversitatii si dezvoltarea durabila a comunitatilor locale in ariile protejate, reducerea impactului poluarii, protectia apelor, managementul deseurilor etc.
Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info















