România ar putea fi numită țara masteranzilor și doctoranzilor, dacă privim numărul de tineri care ies de pe băncile facultăților și încep studiile postuniversitare. Potrivit ultimelor date furnizate de Institutul Național de Statistică, în prezent avem aproape 160.000 de cursanți la studiile de master și mai mult de 23.500 de persoane care vor să obțină titlul de doctor.
Pe o piață a muncii în care angajatorii nu pot produce locuri de muncă suficiente pentru a acoperi numărul mare de tineri care ies de pe băncile facultăților, cei mai mulți masteranzi se află în sectorul economic. În ciuda restructurărilor importante la care au recurs instituțiile financiare în perioada crizei, aproape 45 de mii de tineri absolvenți de facultate urmează un master în acest domeniu. Pe locul al doilea se situează sectorul ingineriei. Aproximativ 37 de mii de persoane sunt înscrise la cursuri de master în acest domeniu. Potrivit informațiilor din piață, salariul poate porni aici de la aproape 400 de euro net, lunar. Pe locurile 3, 4 și 5 se situează științele sociale și politice; medicina, farmacia și stomatologia și științele umaniste.
Nici doctoranzii nu sunt puțini în România. Într-un top al celor mai căutate sectoare în domeniu, pe primul loc se situează tot ingineria, cu aproape 5 mii 300 de aspiranți la un titlu de doctor în domeniu. Locul al doilea este ocupat de Sănătate. Aproape 5 mii de persoane sunt înscrise la doctorate în domeniul medicinei, farmaciei și stomatologiei. În sectorul economic, în prezent, sunt puțin peste 2500 de viitori doctori aspiranți.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















