
Cercetătorii francezi au identificat o proteină care blochează virusul hepatitei C, acesta putând fi un pas înainte în dezvoltarea unor noi tratamente care să vizeze împiedicarea pătrunderii virusului în celulele ficatului, potrivit unui studiu preluat de AFP și citat de Mediafax. Cercetătorii francezi, împreună cu cei de la un laborator american din cadrul Universității Stanford au descoperit o proteină capabilă să blocheze virusul hepatitei C într-o etapă incipientă a ciclului infecțios. Potrivit cercetătorilor, studiul "sugerează posibilitatea unor noi perspective în dezvoltarea terapiilor ce vizează blocarea virusului înainte ca acesta să pătrundă în celule". La nivel mondial, aproximativ 130 de milioane de persoane sunt purtătoare ale virusului hepatitei C, împotriva căruia nu există vaccin preventiv. Hepatita C este o inflamație a ficatului, iar virusul responsabil care circulă prin sânge se transmite prin contact direct, mai ales prin relații sexuale și seringile utilizate în comun de dependenții de droguri. Hepatita C poate, de asemenea, să evolueze în cancer la ficat sau ciroză. Infecția cu acest virus este cel mai adesea cronică (60 – 80% dintre cazuri). Tratamentele actuale au o eficacitate limitată (40% rată de eșec) și prezintă efecte secundare semnificative. Din acest motiv, este importantă descoperirea unor noi molecule antivirale. Virusul utilizează cel puțin trei receptori (printre care și CD81) pentru a intra în celulele ficatului și a le infecta. Cercetătorii au identificat molecula EWI-2wint studiind aceste proteine asociate receptorului CD81. Molecula împiedică virusul să recunoască receptorul CD81, de care se servește pentru a intra în celulele hepatice. Prezența acestei molecule în alte tipuri de celule explică de ce acestea nu sunt infectate de virusul hepatitei C, spun cercetătorii.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info




















