Autoritățile și-au propus să „englezească“ de tot Capitala, fie din dorința de a o transforma într-un oraș modern (cel puțin aparent), fie din emanciparea care nouă ne pare manelistă și lipsită de stil, atât arhitectural cât și decent. După inaugurarea Pieței Universității numită oficial University Place, care nici măcar nu este o traducere de o demnă acuratețe, a venit rândul „englezirii“ stațiilor de metrou.
Astfel, pe site-ul oficial al Magistralei 5 de metrou apar denumiri hilare care ne duc cu gândul la orice altă țară numai România nu. Așa se face că stațiile de metrou din Drumul Taberei se numesc Heroes 2 (Eroilor), Skyline (Orizont), Favorite (Favorit), Dr. Park Camp (Parcul Drumul Taberei), Novelist (Romancierilor), Ialomița Valley (Valea Ialomiței) sau River Lady (Râul Doamnei). Faptul că stațiile de metrou sunt traduse în limba engleză nu ar fi atât de amuzant, ci doar penibil, dacă cel puțin traducerile ar fi fost realizate corect și cele maxim două cuvinte care compun numele unei stații ar fi avut un oarecare sens. Spre exemplu, „River Lady“ înseamna „Doamna râu“ și nu „Râul Doamnei“, așa cum este denumirea originală.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















