Acasă Social Statul se opune respectării drepturilor pacienților de a-și recupera cheltuielile din spita

Statul se opune respectării drepturilor pacienților de a-și recupera cheltuielile din spita

DISTRIBUIȚI

Un sistem medical nedrept ne obligă, prin bunăvoința contabilului Eugen Nicolăescu, să plătim contribuția la fondul de sănătate, iar, pe de altă parte, atunci când avem nevoie de medicamente sau investigații, suntem obligați să le cumpărăm. Această injustiție a apărut ca un accident, însă a fost cultivată de personalul medical și întreținută de autoritățile statului. Acum aceste autorități ale statului pun pumnu-n gura celor care sunt mai curajoși și care vor să curețe de cangrene acest sistem bolnăvicios.

După ce reprezentanții tuturor partidelor politice au înfrânt prin vot opoziția PNL față de legea privind rambursarea integrală a cheltuielilor suportate nejustificat de pacienți pe perioada spitalizării – Legea 158/2008, Guvernul a dat dovada faptului că se teme grav de pacienți. După ce ministrul sănătății a etichetat legea ca fiind imorală, populistă, demagogică și inaplicabilă pentru că nu are norme de aplicare, acum instituțiile statului fac orice pentru ca asigurații să nu poată beneficia măcar de o bună informare în privința drepturilor ce le revin.

În viziunea Guvernului României, recuperarea cheltuielilor este condiționată de obținerea apriorică a acordului scris din partea directorului de spital și a șefului de secție. Dincolo de toate aceste aspecte, cel care a inițiat legea, deputatul Sorin Paveliu, are convingerea că toată această anti-acțiune împotriva intereselor pacientului român are o conotație politică. Acest lucru este întărit și de atitudinea reprezentanților Poștei Române la adresa lui Paveliu. Parlamentarul a explicat că Poșta Română a refuzat să accepte utilizarea de către Paveliu a serviciului postmesager pentru distribuirea către toate cutiile poștale din sectorul 6 a unei scrisori de informare asupra dreptului reieșit din Legea 157/2008 și a modalității de exercitare a acestuia. Conform site-ului Poștei Române, serviciul postadres este deschis tuturor persoanelor fizice sau juridice pentru distribuirea de imprimate fără ca expeditorul să menționeze adresa. Paveliu consideră că utilizarea serviciilor oferite de Compania Națională Poșta Română S.A., proprietate a statului român, în mod discriminatoriu, în funcție de apartenența politică a partenerului comercial și a mesajului, s-a făcut de către conducerea instituției după consultarea liderilor PNL asupra consecințelor scrisorii respective. Expedierea a fost condiționată telefonic de acceptul deputatului de a șterge mențiunea PD-L. În urma refuzului său justificat, scrisorile fiind deja multiplicate, deputatului i s-a formulat un răspuns prin care Poșta Română accepta expedierea doar dacă formularul ar fi fost inclus într-un plic și să fie menționate adresele destinatarilor. Drept urmare, Sorin Paveliu a cerut Consiliului Concurenței să sancționeze Poșta Română cu 10% din cifra de afaceri a anului trecut deoarece a refuzat să distribuie o scrisoare a sa locuitorilor sectorului 6, unde se află și colegiul în care va candida democrat-liberalul. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.