Home Social Studenții ieșeni vor face economie la căldură cu ajutorul unui calculator

Studenții ieșeni vor face economie la căldură cu ajutorul unui calculator

DISTRIBUIŢI

Studenții ieșeni au găsit o metodă inedită de a micșora factura la căldură pentru iarna care se apropie. Adminis­tratorii campusului Tudor Vladimirescu din Iași și-au propus să facă economie la căldură în căminele studențești, montând un sistem ultramodern de monitorizare și controlare a consumului de agent termic.
Reprezentanții Universității Tehnice Gheorghe Asachi estimează că facturile vor fi mai mici cu până la 30%. Deja au stabilit un tarif mediu de 180 de lei pe lună pentru fiecare student, față de 200 cât era anul trecut. Proiectul are șanse mari să fie aplicat chiar din această iarnă. Astfel, în peste 2.000 de camere, adică 15 cămine în total, vor fi montați senzori conectați la un computer, care va monitoriza și controla temperatura în camere.
De exemplu, dacă studenții sunt plecați poate fi redusă temperatura. ?ê?£i în acest fel, în vacanțe, se fac economii considerabile. Costul pentru implementarea proiectului se ridică la cinci milioane de euro, 98% dintre fonduri fiind nerambursabile. Contribuția universității din bugetul propriu este de 2%.

Irina Tracy

Informațiile transmise pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.

Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.