Acasă Social Sucuri dubioase pentru setea bucurestenilor

Sucuri dubioase pentru setea bucurestenilor

DISTRIBUIȚI

Profitand de temperaturile ridicate ale sezonului estival, comerciantii din Capitala si-au marit substantial oferta de bauturi racoritoare, mizand pe o crestere corespunzatoare a cererii. Si, intr-adevar, numarul consumatorilor de sucuri a crescut spectaculos, permitand adevarate vanzari-record. Deliciul consumarii unei bauturi reci intr-o zi caniculara ascunde insa si aspecte mai putin placute, unele dintre ele de-a dreptul periculoase pentru sanatatea cumparatorului tentat de sticla aburita.

Ingrediente inexistente, termen de valabilitate expirat

Reclamatiile privint calitatea cel putin indoielnica a unora dintre bauturile racoritoare comercializate pe strazile Capitalei s-au inmultit in ultima perioada de timp. In urma numeroaselor sesizari primite, Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului Bucuresti a purces la verificarea calitatii si a modului de comercializare a bauturilor racoritoare si a sucurilor de fructe vizate. Caldura de afara face ca acest tip de comert sa prolifereze pe timpul verii. In cadrul controlului efectuat la 16 agenti economici, a fost depistata o cantitate de nu mai putin de 10.390 litri bauturi racoritoare, care se distribuiau si se comercializau cu abateri flagrante fata de ceea ce prevede legislatia in vigoare.

Astfel, Inspectorii de la Protectia Consumatorului au descoperit nereguli care scapa privirii superficiale a clientului, de prea putine ori interesat sa citeasca eticheta produsului cumparat. Pe etichetele concentratelor pentru bauturi racoritoare, marca Golden, era trecuta o alta valoare a substantei uscate (1,5-2), fata de 0,7 cat avea in realitate marfa respectiva. La aceleasi produse nu s-a descoperit prezenta vitaminei C, desi producatorul – SC Sun Drinks & Food Industry SRL Voluntari, o mentiona ca facand parte dintre ingredientele folosite la fabricatie. Aceste aspecte calitative, care sunt puse in evidenta cu aparate si proceduri specifice, nu pot fi, evident, depistate de simplul consumator, lucru pe care probabil mizeaza si comerciantii lipsiti de scrupule.

Societatile Speteanu & Co. si Soremi Trading comercializau, la randul lor, -bauturi racoritoare si Cherry-, bautura de mere Bravo, cu termenul de valabilitate expirat, fapt constatat cu usurinta de inspectorii ANPC. Pe langa abaterea flagranta de la legile in vigoare si de la legile bunului-simt, este uimitor tupeul cu care negustorul ii serveste cumparatorului un produs atat de periculos cand este expirat.

Firme cu pretentii isi insala cumparatorii

Controlul inspectorilor de la Autoritatea Nationala pentru Potectia Consumatorului a evidentiat si intentia clara a unora dintre producatori de a-si informa nu numai incomplet, ci si incorect consumatorii cu privire la caracteristicile bauturilor racoritoare scoase pe piata, la vanzare. La asemenea… pacaleli se preteaza nu numai micii intreprinzatori din domeniu, ci si firme cu pretentii, care incearca sa convinga ca ocupa un loc privilegiat intre preferintele cumparatorilor prin calitatea deosebita a bauturilor racoritoare produse.

Astfel, la sucurile Fruti Juice Portocale nu este mentionat continutul minim de suc de fructe, ceea ce poate lasa la latitudinea fabricantului cat produs natural sa-i ofere consumatorului. In acelasi timp, la nectarul de piersici nu este trecut pe eticheta procentul maxim de zahar continut de produs. Asa se face ca piata bauturilor racoritoare si a asa-ziselor -sucuri naturale- este coplesita de produse cu un ridicat continut chimic, care nu au alta calitate in afara de aceea ca sunt tinute la rece. Procentul de suc natural si zahar lipseste si de pe eticheta sucurilor Aloha portocala si Tutti Frutti. De mentionat ca toate aceste sucuri sunt fabricate la SC Original Prod SRL Rieni – judetul Bihor!

Amenzile simbolice nu seaca torentul ilegalitatilor

Ca si cum lucrurile n-ar fi stat destul de rau in privinta produselor autohtone, o buna parte dintre bauturile importate prezinta si ele suficiente nereguli. Inselat de faptul ca bautura este produsa in alta parte decat in Romania, cumparatorul o prefera adesea. Insa uneori importul nici nu este specificat. Asa se intampla cu sucurile de morcov si de mere importate din Republica Moldova, de pilda, comercializate de SC Irma 2000 Impex SRL, al caror ambalaj nu informeaza consumatorii cu privire la importator si la adresa acestuia. Aceleasi deficiente s-au constatat si la sucurile naturale marca Bravo, importate din Ungaria.

Masurile care au stat la indemana inspectorilor de la Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului dovedesc inca o data ca legislatia este prea permisiva, iar sanctiunile prea blande, aproape inexistente, fata de pericolul in care este pusa deseori sanatatea si chiar viata oamenilor. In urma controalelor efectuate s-au aplicat 16 amenzi, care de-abia au atins o valoare totala de 32 milioane de lei. Astfel de sume nu-i sperie pe comerciantii depistati, care platesc si-si vad mai departe de treaba. Ce-i drept, s-a dispus oprirea comercializarii a 9.380 litri bauturi racoritoare si sucuri naturale, in valoare de peste 125 milioane de lei. Ceea ce, raportat la volumul de bauturi comercializate in acest sezon doar la nivelul Capitalei, inseamna ceva mai putin decat… o picatura intr-un ocean.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.