Cetatenii din statele Uniunii Europene, din Spatiul Economic European si cei din Confederatia Elvetiana vor avea acces la toate formele si nivelurile de invatamant din Romania in aceleasi conditii ca si romanii, inclusiv in ceea ce priveste taxele de scolarizare, dupa aderarea Romaniei la UE.
Guvernul a aprobat, in sedinta de ieri, un proiect de lege care modifica Legea invatamantului 84/1995 si articolul 1 din Ordonanta 13/1993, privind modificarea cuantumului taxelor de scolarizare, in valuta, a cetatenilor care studiaza pe cont propriu in Romania.
Modificarile sunt impuse de prevederile Tratatului Comunitatii Europene privind interzicerea discriminarilor bazate pe nationalitate.
Raportul de Monitorizare al Comisiei Europene din 25 octombrie 2005 a recomandat modificarea legislatiei romanesti, pentru ca si stranii care studiaza in Romania sa aiba acces la educatie si la taxe educationale in acelasi regim cu cetatenii romani. In momentul de fata, un strain care vine sa invete in Romania la o unitate de stat si fara bursa poate plati lunar o suma egala cu cea pe care ar plati-o pentru un an de facultate in tara de origine sau pe care ar plati-o un student roman, pentru un an, la o facultate privata.
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info



















