
„The Economist“ critică aspru situația sistemului de sănătate din România, care trece printr-o criză a citostaticelor ce scoate la suprafață defecte majore ale legislației în domeniu. Articolul îl vizează direct pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu dar și pe premierul Victor Ponta, deciziile acestora fiind comentate dur de presa britanică. Publicația britanică „The Economist“ notează că în proiectul de buget pe 2013 inițial nu se prevedea nimic special pentru a rezolva problema citostaticelor, dar, sub presiunea publică, premierul Victor Ponta a anunțat după două zile că vor fi deblocați 800.000 de euro pentru Unifarm. Problema nu va fi, însă, rezolvată nici așa, scrie „The Economist“. Din cauza birocrației și a reglementărilor contradictorii, sistemul de sănătate din România este haotic.
„Problema nu sunt banii, majoritatea medicamentelor pentru cancer care lipsesc sunt foarte ieftine. Problema sunt cei care se ocupă de furnizarea acestor medicamente“, a declarat, sub acoperirea anonimatului, un oncolog din București, citat de „The Economist“. Sunt o mulțime de alți distribuitori privați care câștigă licitațiile pentru că oferă prețuri foarte mici. După câteva luni, sunt incapabili de a mai pune la dispoziție acele medicamente, așa că blochează distribuirea. „Cine sunt oamenii din spatele acestor mici companii? Unele par să fie înregistrate într-un apartament. Sunt măcar legale? Dacă nu sunt în stare să furnizeze pe piață medicamente ieftine, de ce nu sunt sancționate?“, se întreabă oncologul. În timp ce doctorii și managerii spitalelor sunt depășiți de situație, pacienții se luptă să-și cumpere ei înșiși medicamentele – la care au dreptul gratis, conform legislației, explică „The Economist“ în articolul postat pe blogul dedicat Europei de Est.
„Moartea vine prin internet“
Unii români călătoresc frecvent în Vest ca să cumpere aceste medicamente și să le trimită prietenilor sau rudelor bolnave din România. Există chiar și un site intitulat „Medicamente lipsă“ unde pacienții pot completa un formular cu medicamentele de care au nevoie, iar voluntari din Europa vor încerca să le găsească și să le trimită. „The Economist“ îl citează și pe un bolnav diagnosticat cu cancer, care spune că citostaticele pot fi găsite și în spitale, dacă dai mită persoanei potrivite.
Din cauza crizei de citostatice, unii pacienți sunt atât de disperați, că ajung să cumpere medicamente de la colțul străzii sau să le comande unor site-uri dubioase. „Pentru ei, moartea vine prin internet“, spune Cezar Irimia, care conduce o federație a asociațiilor bolnavilor de cancer.
Criza a fost agravată de exporturi paralele, estimate la 20% în cazul unor medicamente, pentru că medicamentele, ieftine în România, sunt revândute în țări occidentale, precum Germania, unde prețurile sunt semnificativ mai mari, mai scrie The Economist.
Publicația îl citează și pe ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, care a declarat că o parte a problemei ar putea fi rezolvată doar la Bruxelles. „Există o diferență între situațiile în care statul asigură terapii și tratamente pentru pacienții bolnavi de cancer și ceea ce se întâmplă la nivel european, care se referă la achiziționarea unor medicamente care nu sunt atractive pentru producători și distribuitori“, a declarat Nicolăescu pentru corespondentul „The Economist“. Articolul publicației britanice se încheie cu precizarea că România este într-o situație critica față de celelalte state dat fiind faptul că sistemul de sănătate este subfinanțat, corupt și cu o legislație a medicamentelor inadecvată sistemului european. Statul român nu are niciodată un plan de rezervă pentru o eventuală criză a medicamentelor, pentru a evita dependența de companiile farmaceutice.
Irina Popescu
CURENTUL nu a primit și nu primește bani de la guvern, ministere, instituții publice și nici de la partide.
Informațiile publicate pe www.curentul.info sunt protejate de dispozițiile legale incidente și pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere, urmate de link activ la articol.
Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea precum și orice modalitate de exploatare a conținutului publicat pe www.curentul.info





















