Home Social Turistii ocolesc pensiunile agroturistice din Maramures

Turistii ocolesc pensiunile agroturistice din Maramures

DISTRIBUIŢI

Cele 220 de pensiuni agroturistice din judetul Maramures nu se mai bucura de o foarte mare cautare in preajma Sarbatorilor de Pasti din cauza timpului nefavorabil. Doar cateva pensiuni au fost rezervate de salariatii unor companii multinationale si de cativa turisti romani. Dupa mai bine de cinci ani, anul acesta, proprietarii pensiunilor au observat ca de sarbatori clientii traditionali prefera sa petreaca sarbatorile in alte zone turistice sau, pur si simplu, acasa.

-E pentru prima data cand de Pasti, turistii nu se mai inghesuie sa petreaca mici vacante la tara. Probabil au fost alese alte locatii agroturistice din tara sau oamenii prefera sa petreaca Pastile in familie-, a precizat, Maria Man, proprietara unei pensiuni turistice din comuna Sieu.

Din cele 220 de pensiuni agroturistice rurale, doar 120 au fost ocupate de sarbatori. Turistii au ales pensiunile care ofera pachete de servicii complete, pe langa obisnuita masa si cazare.

Pe langa acest aspect sunt preferate pensiunile turistice rustice si cele deschise in case taranesti vechi. Desi majoritatea pensiunilor ofera conditii de cazare moderne, clientii prefera casele vechi si serviciile speciale.

-Sunt la mare apreciere preparatele culinare traditionale:cozonacul, drobul de miel, palinca, vinul, slanina si ouale vopsite, dar si painea coapta pe vatra. Turistii, indeosebi cei din sudul tarii si strainii prefera mici excursii prin satele maramuresene, plimbari cu Mocanita, vizitarea bisericilor din lemn si participarea la slujbele religioase. Cei mai putin pretentiosi sunt adeptii odihnei de refacere, cu mici plimbari in aer liber si o masa copioasa-, a spus Vasile Marza, proprietarul pensiunii turistice din satul Rozavlea.

Scaderea numarului de turisti in acest an pare sa fie influentata si de conditiile meteorologice nefavorbile petrecerii timpului liber in natura. De mai bine de cinci zile, in zonele montane ale Maramuresului ploua si ninge, iar temperaturile oscileaza intre 4 si 12 grade Celsius.

-Aerul rece si schimbarea brusca a vremii poate sa fi influentat interesul turistilor pentru pensiunile turistice din Maramures, majoritatea functionand pe Valea Izei si a Viseului, cunoscute ca destul de reci si-n timpul verii. O parte dintre clientii traditionali au preferat totusi sa revina si de Pasti, in ciuda vremii friguroase-, a fost de parere Viorel Nasui, directorul agentiei de turism Mara International.

Pretul pentru o zi de cazare la pensiunile agroturistice din Maramures variaza intre 17 si 22 de euro. Pretul unui pachet complet ajunge si la 25 de euro.

Sunt preferate, de Pasti, casele turistice din Vadul Izei, Salistea de Sus, Barsana, Poienile Izei si Botiza.

Ca in fiecare an, pensiunile taranilor din Botiza sunt inchiriate de firme straine, pentru personalul care lucreaza in Romania.

POSTAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere!
Inainte de a posta, cititi regulamentul.